Current track

Title

Artist


Șofer din Neamț, prins la volan rupt de beat. Bărbatul are dosar penal

#Postat de on iunie 30, 2023

Joi, 29 iunie 2023, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul BDNE Bicaz, în timp ce desfășurau activități pe DN17 B, în afara localității Poiana Largului, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.

Conducătorul auto, în vârstă de 35 de ani, din Poiana Teiului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Foto: IPJ Neamț

În noaptea de 30 iunie 2023, în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat în localitatea Borca, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din județul Suceava.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză  nu deține permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *