Șofer băut și permis suspendat reținut de polițiști
#Postat de JurnalFM on decembrie 27, 2023
De Crăciun, un bărbat din Cândești a ajuns în Arestul I.P.J. Neamț după un accident rutier pe raza municipiului Piatra Neamț. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Biserica Socea. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, bărbatul, în vârstă de 47 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune cu gardul unui imobil. ”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul în cauză are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Jurnal FM 