Current track

Title

Artist


Soba, benzina, incendiul și arsuri pe 50% din corp

#Postat de on februarie 12, 2023

Un bărbat de 68 de ani a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină. Pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă în comuna Țibucani, iar la fața locului au ajuns forțe și mijloace de intervenție de la S.V.S.U. Țibucani, Detașamentul de pompieri și S.A.J. Târgu Neamț.  ”La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă într-una din camere, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars obiecte de mobilier, materiale textile și obiecte de uz casnic din interiorul camerei. Proprietarul locuinței, un bărbat de 68 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50 % din suprafața corpului și la căile respiratorii. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la membrii echipajelor SMURD și SAJ, ulterior fiind predat echipajului SMURD TIM, din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și transportat la UPU Piatra Neamț. Folosirea combustibilului neadecvat a fost stabilită ca fiind cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.

 

Pompierii recomandă populației să nu folosească soba decât cu uşiţa închisă. ”Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare. NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile. NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia. NU adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă. NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta. Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa. NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *