Jurnal FM 
„Lume, lume, soro lume”. Shalom alehem ori Salaam aleikum?
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 18, 2023
Motto: „Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi.” – Mihai Eminescu, în „Epigonii”
Stimați amici, sub logo-ul „Lume, lume, soro lume...”, ca de obicei, ne întâlnim miercurea, cu câteva gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară” ori la întâmplări pe care le consider importante în încâlcita lume de azi. Lumea a intrat într-un vârtej de evenimente destul de încâlcite, dar vreau să încep prin a vă repeta că acest caleidoscop săptămânal pe care-l puteți citi, în fiecare miercuri, aici pe „Jurnal de Brașov” nu se pretinde a fi vreo analiză ori sinteză de „mare ștaif”, ci doar o succesiune de fapte, date și întâmplări pe care eu le consider importante și pe care vi le aduc în amintire ori la „prima” cunoștință! Cum spuneam și săptămâna trecută, conflictul actual din Gaza îi face bine lui Volodea și ciolovecilor săi muscali apropo de abaterea atenției mondiale de la războiul ruso-ucrainean, dar nu se putea ca, venind din lumea sa imaginară unde se consideră „miezul efervescent al universului”, să nu bage „papașa” Volodea Putin „capul în poză” și să dea cu nițel noroi în ventilator! Că se pricepe ca nimeni altul la asta! Astfel, vineri, Putin a denunţat ca fiind „inacceptabil” asediul Fâşiei Gaza de către armata israeliană, pe care l-a comparat cu asediul teribil al oraşului sovietic Leningrad de către nazişti în cel de-al doilea război mondial. Tremurându-i cununa de măslini de pe cap, lui, „aducătorul de pace mondială”, „îngerul dreptății” a dictat „cu mânie proletară” că Israelul se pregăteşte să facă în Fâşia Gaza un lucru „comparabil cu asediul Leningradului”. Serios, papașa? Sau poate că era mai potrivit de pomenit Bahmutul, că tot a învățat întreaga planetă unde se află?
Aflat la un summit al Comunităţii Statelor Independente, într-o conferinţă de presă la Bişkek, în Kîrgîzstan, la „pretinii” din „curtea interioară”, ciolovecul șef, mare „porumbel al păcii” a decretat: „Este inacceptabil. Peste două milioane de oameni trăiesc acolo. Nu toată lumea susţine Hamasul”. Ca un ciolovec priceput într-ale „uciganiei” semenilor a mai adăugat că el consideră că o operaţiune terestră israeliană în Fâşia Gaza „este problematică din cauza folosirii unor echipamente militare grele în zone civile”, după cum l-au citat cei de la CNN. Acesta a mai adăugat că: „Înţelegem ce înseamnă: Semiprofesional vorbind, să foloseşti echipament greu în zone rezidenţiale este o sarcină dificilă. Asta va antrena consecinţe grave pentru toate părţile. Iar să efectueze aceste operaţiuni fără echipament este şi mai greu. Cel mai important lucru este că pierderile în rândul civililor vor fi complet inacceptabile. Aproape două milioane de oameni trăiesc acolo”. Priceput ciolovec! Să-i sorbi cuvintele și nu alta! V-am mai spus eu că întâlnirea ultimă a sa cu „sultanul” de la Ankara dă rezultate „bune” pentru ambițiile de imperii ale ambilor trăitori în ambient de ev mediu! În strânsă legătură cu ayatollahul „șmecher” de la Teheran! Apropo, mai zice cineva ceva pe scară mondială despre exodul în masă al armenilor din Nagorno-Karabah? Că doar deunăzi a avut loc și gata, „mucles”, ca să cităm niște conaționali! Colac peste toate pupezele, „papașa” Putin a făcut aceste declaraţii „pricepute” fix în timp ce îşi continuă invazia la scară mare a Ucrainei. Cu n-șpe mii de morți, răniți, dispăruți și pagube incomensurabile și cu nenumărate încălcări ale dreptului internaţional şi cu comiterea unor crime de război prin atacarea deliberată și în mod continuu a unor ținte eminamente civile în Ucraina. Că doar, acolo, „măreața” armată rusă a folosit „la greu” în areal civil, „echipament greu” după cum arată numeroase investigaţii în Ucraina! Firește, „onor” Rusia insistă în mod repetat că nu angajează cu foc civili sau structuri civile şi respinge acuzaţiile de crime de război în „operaţiunea militară specială” din Ucraina, în pofida multor probe copleşitoare care arată contrariul. Fie că aceste dovezi sunt crezute au ba de către „iubitori de pace” rusească! Colac peste alte pupeze, „făcătorul de pace” Vladimir Putin a anunţat că Moscova sa este pregătită să medieze în războiul dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas din Fâşia Gaza. Uite unde stăteau pricepuții-ntr-ale păcii! Pașol na turbinca, vidma!
Pe de altă parte, Hamas i-a mulțumit călduros prezidentului rus (ca și Iranului, de altfel) aproape imediat după ce acesta a făcut acea declarație anterioară în sprijinul Palestinei și mai ales celor din Fâșia Gaza. Hamas a spus că salută încercările autorităților ruse de a opri „agresiunea” împotriva palestinienilor din Fâșia Gaza. Hamas a făcut public un mesaj de mulțumire, în noaptea de 14 octombrie, spunând că: „Noi, cei din Mișcarea de Rezistență Islamică (HAMAS), apreciem poziția președintelui rus Vladimir Putin în ceea ce privește agresiunea sionistă în curs împotriva poporului nostru și opoziția sa față de asediul Gazei, încetarea furnizării de ajutor umanitar pentru aceasta și atacul asupra populației civile de acolo”. Am să revin un pic mai încolo la nebunia din Orientul Mijlociu și am să mă opresc un pic la „micul Putin” trăitor la Budapesta, cel care „l-a salutat din mers” și i-a arătat, foarte recent, degetul său mijlociu de la mâna dreaptă prezidentului nostru mioritico-săsesc la vizita de stat a acestuia în capitala ungară, plecând fix în aceeași zi în Georgia și l-a lăsat pe mâna „delicatei” prezidente cu rol decorativ Katalin Novak, cea specializată în dezveliri de statui maghiare prin Ardeal, de-a lungul și de-a latul! Cum ziceam, Viktor bacsi a tulit-o către meleaguri semi-fierbinți și caucaziene, prin Georgia, acolo unde și-a pus masca de mare propovăduitor creștin și, firește, mare „făcător de pace”, conform modelului cel drag lui de la Kremlin! Astfel, Viktor Orbán a vorbit acolo despre obstacolele cu care se confruntă creştinii din Europa în timpul discuţiilor pe care le-a avut cu omologul său georgian Irakli Garibaşvili, joi, la Tbilisi, conform celor relatate de cei de la Politico, preluați și de cei de la Agerpres.
Mai mult, religia a fost o temă importantă a deplasării liderului maghiar în Georgia, cei doi prim-miniştri vizitând o mănăstire împreună cu soţiile lor şi felicitându-se reciproc pentru susţinerea valorilor creştine. Ce scenă aproape idilică! Orbán bacsi și-a împărtășit îngrijorarea că „tradiţiile creştine sunt sortite eşecului” dacă nu pot fi protejate și a adăugat că „Nu este uşor să fii creştin în Europa, să guvernezi un guvern creştin în Europa„. Pe care rit, Orbán bacsi? Cel de la Kremlin? Turnând un piculeț de sare pe rană (sau răsucind cuțitul rusesc prin acea rană), vorbind „în sprijinul aspiraţiilor europene ale Georgiei”, Viktor Orbán şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia UE de a nu acorda Georgiei statutul de ţară candidată la aderare „în timp ce acesta a fost acordat unor ţări care sunt mult inferioare Georgiei în ceea ce priveşte dezvoltarea„. Și lacrimile lui Viktor curgeau șiroaie pe umărul premierului georgian! Vă reamintesc faptul că anul trecut, trei ţări au depus cereri de aderare la UE, Ucraina şi Republica Moldova primind statutul de candidat, în timp ce Comisia Europeană a declarat că Georgiei ar trebui să i se „ofere perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene” şi nu i s-a acordat încă statutul de candidat. Poate pentru că rușii au mari „umbre” pe acolo? Măcar prin obiceiurile împământenite de secole…Viktor l-a mângâiat iute-iute pe creștet pe premierul georgian și i-a zis: „dacă este un proces bazat pe merit, ceea ce s-a întâmplat a fost foarte nedrept faţă de ţara dumneavoastră şi trebuie corectat cât mai curând posibil”. Ce-i drept, pentru premierul georgian Garibaşvili, care a făcut din „sfinţenia familiei şi a tradiţiilor” o temă-tipar a guvernării sale de sorginte conservatoare, sprijinul „frățesc” al lui Orbán vine într-un moment dificil, în contextul în care guvernul georgian este criticat pentru că a ales iliberalismul în detrimentul valorilor democratice, inclusiv în privinţa drepturilor omului. Pe de altă parte, această vizită ne arată că premierul georgian a cam pariat „pe un cal mort”, cum spuneau, pe vremuri, pasionații hipodomurilor!
Ca atare, asocierea cu Ungaria s-ar putea să îi fie de ajutor Georgiei în tentativa de accedere europeană fix precum frecția cu Carmol la un bolnav de cancer! Ori să fi avut Viktor vreun mesaj de transmis de la „papașa” către liderii politici georgieni? E doar o întrebare, nu dau cu parul! Este de notorietate că fix Ungaria s-a confruntat în mod repetat cu critici destul de dure în interiorul UE din cauza rezultatelor sale slabe în ceea ce priveşte statul de drept şi drepturile omului. Referitor la Georgia, vă reamintesc faptul că UE a stabilit 12 criterii de referinţă pe care aceasta trebuie să le îndeplinească pentru a primi statutul de candidat, inclusiv protejarea drepturilor omului şi reformarea sistemului judiciar. De când a primit acele criterii, guvernul georgian a luat poziția lui „Gică Contra”, în vizibil dezacord cu conducerea UE, afirmând sus și tare că a făcut deja mai mult decât suficient. Asta cred ei, dar Josep Borrell de la diplomația UE a afirmat recent că „sunt necesare eforturi suplimentare” şi, având în vedere că progresele înregistrate de Georgia vor fi reexaminate de Comisia Europeană în octombrie, autorităţile georgiene trebuie să „profite de această oportunitate”. Repet, apropierea de Orban în acest context este doar un pariu de tip „alba-neagra” pentru georgieni! Revenind la subiectul ce „arde” prin Orientul Mijlociu, nu voi face și, fiți siguri, nu prea multă lume poate face prognoze despre cum va evolua/involua situația „cartofului fierbinte” existent azi în Israel și împrejurimile acestuia, dar cred că merită să ne uităm, pe scurt, la câteva elemente care încearcă să explice câte ceva din încâlcita legătură dintre viață și moarte din acel areal. Nu am cum să am aplombul și „siguranța” în afirmații a televiziunilor mioritice „de știri” pline de părerile de tip „nuca în perete” zise de diverși „Tatoi” (fie aceștia masculini ori feminini, fie cu grade militare au ba, unele „la vedere”, iar altele nu) atoatepricepuți și „atoatestivuitori”! Cu toate acestea, am reluat aici, în continuare, câteva rezumate ale concluziilor altora mai pricepuți în subiect, bazate pe sursele citate la final. Ce se va întâmpla, în continuare, în teren, vom vedea zi de zi, pentru că situația este departe de a fi „rezolvată”. Până la „rezolvare”, ar fi bine să încercăm să vedem de ce s-a întâmplat atacul Hamas-ului tocmai pe 7 octombrie.
Unul dintre posibilele răspunsuri cred că rezidă în încercarea de a împiedica semnarea unui acord istoric și pacificator între Arabia Saudită şi Israel, acord care, chiar dacă era posibil să aducă niște drepturi suplimentare palestinienilor, totuși, nu le-ar fi asigurat o ţară separată a lor, aşa cum aceștia şi-ar dori. Cum a apărut Hamas „în schemă”? Hamas este o mişcare social-politică fondată în anul 1987 în perioada primei „Intifade” palestiniene şi este înrudită direct cu „Frăția Musulmană” egipteană. Hamas este considerată ca fiind una de factură teroristă, atât de către Israel, cât şi de către SUA şi UE. Pe de altă parte, Hamas este considerată de către unii, mai ales de către amicii radicali din Islamul „militant” ca fiind o mișcare de rezistență împotriva ocupației israeliene. Pentru a înțelege câte ceva despre „ce și cum”, trebuie să ne întoarcem puțin în timp în perioada Intifadelor, acele revolte în masă palestiniene pentru a încerca câteva mici clarificări. Astfel, prima „Intifadă” s-a întins pe o perioadă cuprinsă între anii1987–1993. Această revoltă generică a început în decembrie 1987 și a implicat, de principiu, un val de proteste civile și revolte populare împotriva ocupației israeliene. Această primă mare revoltă generalizată a fost „curentul” care a condus la poziționarea Organizației pentru Eliberarea Palestinei ca reprezentant politic legitim al palestinienilor și la negocierile de pace care au dus la Acordurile de la Oslo în 1993. După o perioadă de relativă liniște și încercări de relativă normalizare a vieții din acest areal, a izbucnit cea de-a doua revoltă generalizată a palestinienilor, adică cea de-a doua „Intifadă”. Aceasta a început în anul 2000, după ce negocierile de pace au eșuat și a avut un impact devastator asupra relațiilor dintre israelieni și palestinieni. Aceasta a durat circa cinci ani, în perioada anilor 2000–2005, și a fost mult mai violentă decât prima, incluzând diverse atacuri cu arme de foc, sinucideri cu bombă în stilul „clar” al militantismului islamist extremist precum și alte forme de luptă armată.
De cealaltă parte a „ecuației”, percepția Israelului asupra Fâșiei Gaza este complexă și s-a schimbat de mai multe ori de-a lungul timpului, în funcție de contextul politic și de securitate existent la un moment dat. De principiu, Israelul consideră Fâșia Gaza ca fiind un teritoriu eminamente ostil din cauza prezenței și activității ostile și agresive a Hamas, organizație considerată de către Israel ca fiind una teroristă. Merită amintit și faptul că, în anul 2005, Israelul s-a retras unilateral din Fâșia Gaza, demolând toate așezările cu populație israeliană și retrăgând forțele armate israeliene din acest areal. La fel cum merită amintit și faptul că, adiacent, controlul asupra frontierelor, spațiului aerian și accesului maritim a rămas în „custodia” comună a Israelului și Egiptului. Controlul mixt asupra Fâșiei Gaza de către Israel și Egipt are, practic, rădăcini istorice și politice destul de vechi. Astfel, până în anul1967, Fâșia Gaza era administrată de către Egipt, iar în „Războiul de Șase Zile” din 1967, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Cisiordania și alte teritorii. În prezent, așa cum știți și din multele știri ce sunt prezentate despre zonă, Egiptul controlează doar un singur punct de trecere major în Fâșia Gaza, și anume cel de la Rafah, la frontiera dintre Egipt și Gaza. Trebuie amintit faptul că acest control al Egiptului asupra acestui punct de trecere a fost în mare parte rezultatul acordurilor internaționale și a înțelegerilor bilaterale cu Israelul și Autoritatea Palestiniană. Modul efectiv de administrare a punctului de trecere Rafah a fost modificat de-a lungul anilor, dar, de principiu, implică un tip de coordonare între Egipt, Israel și Autoritatea Palestiniană.
În ceea ce privește istoria „palestiniană” relativ recentă a zonei, inițial, Organizaţia pentru Eliberarea Palestineii (OEP), înființată în 1964, a fost inițial o coaliție de grupuri militante care își propuneau eliberarea teritoriului palestinian de sub israelieni. Cu timpul, OEP a devenit reprezentantul „de facto” al poporului palestinian și a fost recunoscută de numeroase țări și organizații internaționale. Fatah, partidul fondat de Yasser Arafat, a fost unul dintre cele mai puternice componente ale OEP. Ulterior, Autoritatea Palestiniană a fost fondată în 1994 ca urmare a Acordurilor de la Oslo, a devenit un guvern interimar autonom pentru Fâșia Gaza și anumite zone din Cisiordania. Deși inițial OEP și Autoritatea Palestiniană erau entități separate, liderii OEP, inclusiv Yasser Arafat, au preluat destul de iute controlul asupra Autorității Palestinene, făcând din cele două organizații entități foarte interconectate. Trebuie amintit și faptul că Fatah este unul dintre cele mai mari și mai vechi partide politice palestiniene, înființat în anul 1959 de către Yasser Arafat și alți câțiva lideri palestinieni. Inițial s-a autodefinit ca fiind o organizație militantă cu obiectivul de a lupta împotriva Israelului pentru a elibera Palestina, dar, în timp, Fatah s-a transformat într-un partid politic major care a dominat atât Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) cât și Autoritatea Palestiniană. Ulterior, mai aproape de noi, prin 2006, Hamas a câştigat puterea prin alegerile din acel an. Unii spun că prin multă coerciție și cam cu forța… Atunci, Fatah a refuzat să guverneze împreună cu aceştia, considerându-i radicali, iar Occidentul a tăiat ajutoarele deoarece Hamas avea o viziune puernic revizionistă, refuzând să recunoască acordurile de pace semnate şi teritoriul Israelului. În consecință, anul următor, în 2007, a rezultat o confruntare sângeroasă între Fatah şi Hamas, confruntare care a dus la victoria Hamas (acesta din urmă fiind susţinut de Iran, dar și de Egipt). Merită amintit faptul că Hamas-ul este o grupare de orientare religioasă sunită, chiar dacă este constant sprijinită de Iran, un stat preponderent şiit. Scopul scuză mijloacele în acea parte de lume! Ca și prin altele… Aşa cum afirmă toate canalele media mai ales în ultima perioadă și cum am menţionat anterior, Hamas-ul este o organizaţie considerată teroristă atât de către Israel cât şi de către aliaţii Israelului. Unul dintre principalele obiective ale Hamas, așa cum este declarat în cartea sa fundamentală, a fost eliminarea statului Israel și înființarea unui stat palestinian. „La pachet” cu politica Iranului față de Israel! Cum spuneam anterior, trupele israeliene au fost retrase complet din Fâşia Gaza încă din 2005, dar controlul general al regiunii a rămas în continuare la Israel şi Egipt, Israelul controlând, practic, spaţiul aerian şi maritim.
Pentru a înțelege și „butoiul cu pulbere” acumulat în timp, mai trebuie spus că, de când Hamas-ul a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza în anul 2007, au existat mai multe conflicte militare majore între Israel și Hamas, inclusiv adevăratele războaie din Gaza din anii 2008-2009, 2012 și 2014 precum şi cel la care tocmai asistăm în urma recentului atac al Hamas. Firește, aceste conflicte s-au soldat cu pierderi civile și militare semnificative de ambele părți. Cei care se pricep afirmă că acest an, 2023, a fost cel mai sângeros, existând nenumărate conflicte între populaţia israeliană şi cea palestiniană. Generic vorbind, palestinienii au atacat civili israelieni şi militari, iar ca răspuns, israelienii au incendiat case şi maşini ale palestinienilor situate mai ales în Cisiordania.În prezent, după cum știți din toate canalele media, după atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie, forțele politice și cele armate israeliene par mai hotărâte ca niciodată să execute o nouă invazie la sol asupra zonei de nord a Fâşiei Gaza, după multe zile de bombardamente intense. Anterior, Israelul, cu sprijinul Egiptului, a impus o blocadă strictă asupra Fâșiei Gaza, limitând mobilitatea bunurilor și a persoanelor, în ideea de a preveni contrabanda de arme și materiale pentru construcția de tuneluri și rachete. Cu toate acestea, este mai mult decât evident că Hamas a avut sprijinul Iranului şi parţial al unor grupări din Egipt, reuşind astfel să introducă în regiune armament greu. Altfel nu prea a avut cum să se întâmple! Nu trebuie uitat nici faptul că au existat, de-a lungul timpului încercări sporadice și „timide” de a se ajunge la un acord de încetare a focului, adesea mediate de țări terțe ca Egiptul și Qatarul, dar aceste armistiții au fost, în general, de scurtă durată, ambele părți încălcând înţelegerile. Cum aminteam anterior, scopul Hamas este cel expus public permanent de a elimina complet Israelul din regiune. Dincolo de propaganda Hamas, este posibil și probabil că aceștia ar accepta şi recunoaşterea internațională a unui stat palestinian pe care să-l conducă numai Hamas, dar este mai clar decât cristalul că un astfel de stat palestinian ar fi de neconceput pentru Israel, iar dacă luăm în calcul forţa militară masivă și ultratehnologizată a Israelului (dar şi sprijinul pe care Israelul îl are), şansele Hamas sunt aproape de zero.
În general, este de evidențiat faptul că fiecare atac desfășurat de Hamas a avut un singur rezultat, adică sute de morţi în Israel şi probabil mii de morţi în teritoriile palestiniene, în special în Fâșia Gaza. Un cult al morții și o determinare demnă de o cauză mai bună! E mai clar ca lumina zilei că Hamas ştia că Israel va reacţiona agresiv la atacul lor masiv din 7 octombrie şi a mizat clart și pe faptul că poate utiliza aceast reacție pentru a-şi intensifica propaganda contra Israelului prin orice canal media, dar şi pentru a bloca orice acord „istoric” pacifict între Arabia Saudită şi Israel, acord mediat de SUA. Pe scurt, în schimbul unui acord, cel mai probabil, SUA ar fi urmat să le ofere saudiţilor de la Riad sprijin militar în cazul unei eventuale agresiuni prognozate din partea Iranului. De ce ar fi întărâtați saudiții și iranienii unii contra altora? Simplu, Arabia Saudită este un stat de orientare religioasă sunită, care s-ar dori „universul central” al populaţiei sunite, iar Iranul este cel mai mare şi mai puternic stat şiit. Cu ambiții la fel de puternice de „miezul din gogoașa universului”! Drept urmare, Iranul susţine Hamasul (chiar dacă aceasta este grupare sunită) doar pentru a băga bețe în roate Vestului şi, firește, Israelului. Ori invers, cum preferați! Trist este că din aceste jocuri de putere și de ambiții geopolitice deșarte cad permanent victime sute și mii de civili nevinovaţi! Pentru părțile implicate în conflict, perspectiva istorică şi argumentele istorice obiective nu reprezintă aproape nimic în rezolvarea situației fierbinți, pentru că fiecare parte își are „narativul” propriu și fiecare prezintă istoria din perspectiva avantajelor proprii, prezentând doar perioadele şi argumentele care îl avantajează. Din păcate, ambele părți văd istoria doar prin prisma punctelor proprii de vedere și asta duce, invariabil, doar la conflict! La fel cum nerecunoaşterea acordurilor şi tratatelor nu aduce decât confruntări sângeroase. Cert este faptul că Hamas a reuşit cu acest atac din 7 octombrie, atac salutat deschis de Iran, să ucidă multe sute de civili israelieni şi să ia foarte mulți ostateci pe care are obiceiul „împământenit” de-a lungul timpului să-i tortureze şi să-i dea la schimb israelienilor, pentru ca aceştia să le dea la schimb contra teroriştilor palestinieni. Doar un naiv ar spune că Hamas nu știa ce repercusiuni pot declanșa, dar este posibil să fi gândit, în perspectiva strategiei lor post-atac un sprijin activ din partea altor state musulmane „întărâtate”, dar cred că și curcile ar fi oripilate de un stat palestinian condus de un Hamas eminamente ucigaș și rămas într-o paradigmă pur feudală. Ce va fi în continuare? Greu de spus, dar eu nu cred că acest conflict va duce, așa cum vehiculează multe canale TV mioritice iresponsabile, la cel de-al treilea război mondial. Firește, papașa Volodea din Kremlin „zâmbește a râde”, vorba din basme, și nici privirea mijită a lui nenea Xi nu dă semne de bun augur, dar să trăim cu speranța că „le vine mintea la cap”! SUA se tem de o escaladare a războiului dintre Israel şi Hamas şi de perspectiva unei implicări directe a Iranului, a declarat duminică la CBS News Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe. Acesta a admis că există posibilitatea ca un nou front să apară la graniţa dintre Israel şi Liban. Sullivan a spus că: „Nu putem exclude posibilitatea ca Iranul să aleagă să se implice direct într-un fel sau altul. Trebuie să ne pregătim pentru orice eventualitate posibilă”. Este notoriu faptul că Iranul este un susţinător de lungă durată al grupărilor teroriste Hamas şi Hezbollah din Liban, oferindu-le finanţare şi arme. Iar Sullivan a adăugat că:„Acesta este motivul pentru care preşedintele a acţionat atât de rapid şi decisiv pentru a trimite un portavion în estul Mediteranei, pentru a trimite avioane în Golf, deoarece a trimis un mesaj foarte clar oricărui stat sau oricărui actor care ar încerca să exploateze această situaţie”. Cu o zi înainte, sâmbătă, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a anunţat desfăşurarea celui de-al doilea grup de luptă din jurul celui de-al doilea portavion „pentru a descuraja acţiunile ostile împotriva Israelului sau orice eforturi de extindere a acestui război în urma atacului Hamas” din 7 octombrie. În estul Mediteranei, portavionul „USS Eisenhower” şi navele din grupul său de luptă se vor alătura USS Gerald R. Ford, care a fost trimis în zonă imediat după atacul soldat cu moartea celor 1.300 de israelieni. Sullivan a recunoscut că SUA sunt îngrijorate că Iranul ar putea acţiona prin intermediari, cum ar fi Hezbollahul libanez, despre care a spus că are o capacitate militară considerabilă şi un istoric de atacuri asupra statului israelian. Așa că apariția „în peisaj” a formidabilei forțe reprezentate de grupurile de luptă navale din jurul celor două portavioane sunt un semnal mai mult decât clar adresat Iranului sau oricăror forțe dornice să pună benzină pe focul deja aprins! Pentru a sublinia importanța situației din zonă pentru echilibrul geopolitic mondial, preşedintele american Joe Biden se deplasează azi în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, conform celor anunțate ieri de secretarul american de stat Antony Blinken, într-un comunicat preluat și de Agerpres.
În ceea ce privește vreun posibil alt front de luptă în nord, Israelul nu are niciun interes să poarte un război pe frontul său nordic şi, dacă gruparea paramilitară șiită libaneză Hezbollah se va abţine, atunci Israelul va menţine situaţia de-a lungul graniţei aşa cum este, conform celor declarate duminică, 15 octombrie, de către ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, în conformitate cu cele transmise de Reuters, preluată și de Agerpres. Diversele focuri de armă sporadice ori lansări de diverși vectori de la graniţa dintre Israel şi Liban din ultima săptămână au stârnit îngrijorări firești că luptele cu teroriștii Hamas din Fâșia Gaza ar putea escalada într-un conflict mai amplu, în care să fie implicate și alte grupări islamiste radicalizate. Yoav Gallant a declarat că: „Nu ne interesează un război în nord. Nu vrem să escaladăm situaţia. Dacă Hezbollah alege calea războiului, va plăti un preţ foarte mare. Foarte greu. Dar dacă se abţine, vom respecta acest lucru şi vom menţine situaţia aşa cum este.” Lucrurile sunt destul de fluide și aici și pot fi scăpate foarte ușor de sub control! Pe alt palier al existenței mondiale, Vladimir Putin a sosit ieri în China pentru a se întâlni cu „prietenul său drag” Xi Jinping, consolidând relaţia lor în cadrul unui summit care va fi umbrit de războiul dintre Israel şi Hamas, relatează AFP. În această săptămână, China primeşte reprezentanţi din 130 de ţări pentru un forum al proiectului istoric al „Împăratului Roș” Xi, Iniţiativa „Belt and Road”, adică „Noul Drum al Mătăsii”, pe care Beijingul îl foloseşte pentru a-şi extinde influenţa globală. Putin se află, firește, în fruntea listei de invitaţi, liderul rus aflându-se în prima sa călătorie la o mare putere globală de când invazia din Ucraina a aruncat regimul său în izolare internaţională. Ce va mai fi? Om trăi și om vedea! Pentru azi am terminat de povestit și vă mulțumesc pentru răbdarea de a fi rămas cu aceste rânduri până la finalul lor! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
James L. Gelvin, „The Israel-Palestine Conflict – one hunderd years of war – third edition, Cambridge University Press”, 2014
Peter Mansfield, „O istorie a orientului mijlociu”, Ed. Humanitas, 2015
Albert Hourani, „A History of Arab People, Faber and Faber Ltd.”, 2013
https://www.tv7israelnews.com/russias-putin-invites-hamas-leader-for-official-meeting/
https://www.rferl.org/a/eu-chief-rabblerouser-orban-georgia-ally/32636529.html
https://www.news.ro/externe/usor-fii-crestin-europa-ii-spune-viktor-orban-premierului-georgian-considera-moldova-ucraina-mult-inferioare-georgiei-ceea-priveste-dezvoltarea-au-primit-statutul-candidate-ue-1922400114112023101321347099
Opiniile cititorului
Continue reading
