Seri excepționale în Municipiul Piatra-Neamț. Festivalul Internațional „Vacanțe Muzicale” s-a închiat (FOTO)
#Postat de ASM Agency on iulie 8, 2019
Seri excepționale în Municipiul Piatra-Neamț. Festivalul Internațional „Vacanțe Muzicale” s-a închiat (FOTO)
Festivalul Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra Neamț” s-a desfășurat începând de luni, 1 iulie, până sâmbătă 6 iulie, pe platoul Curții Domnești.

Timp de şapte seri, ţinutul Neamţ a fost cuprins de acorduri ale celor mai diverse genuri muzicale precum: simfonic, pop, operă, rock, jazz, muzică veche, corală sau camerală.
De luni, 1 iulie, şi până vineri, 5 iulie, municipiul Piatra-Neamţ a găzduit în cadrul „Vacanţelor” câte două evenimente pe zi: de la ora 19:00 la sala mare a Teatrului Tineretului, şi de la ora 21:00, pe platoul Curţii Domneşti, sub secularul Turn al lui Ştefan cel Mare.
Pietreanca Anda Louise Bogza, solistă a Operei de Stat din Praga a fost protagonista unei seri de operă excepționale, la finalul ediției, sâmbătă 6 iulie. Aceasta a fost însoţită muzical pe scena „Vacanţelor” de orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, la pupitrul dirijoral aflându-se Adrian Morar.

Jurnal FM 