Se impune schimbarea mecanismului de alegere a judecătorilor constituționali dar și stabilirea unor limite ale atribuțiilor CCR
#Postat de Carmen Vintu on mai 7, 2020
Se impune schimbarea mecanismului de alegere a judecătorilor constituționali dar și stabilirea unor limite ale atribuțiilor CCR

„Cu siguranţă, (s-ar impune – n.r) o schimbare a mecanismului de alegere. De asemenea, stabilirea unor limite ale atribuţiilor CCR, care să fie chiar în interiorul Constituţiei. De asemenea, modificări ale legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale”, a explicat prim-ministrul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute cu ocazia unei vizite la Uzina Dacia de la Mioveni.
Întrebat dacă este oportun un referendum în acest sens, Orban a replicat: „Când vom fi pregătiţi pentru o astfel de situaţie, când va exista şi un suport politic şi o susţinere publică nu vom ezita să iniţiem acest demers”.
„Decizia Curții e aproape un îndemn la anarhie, la nerespectarea regulilor, a legilor”
Decizia de ieri a CCR cu privire la amenzi catalogata drept ”aproape un îndemn la anarhie”.
,,O asemenea componență a CCR a transformat Curtea într-un inamic al Constituției și într-un instrument de exploatare, de interpretare subiectivă a Constituției, de cele mai multe ori împotriva intereseului general”, a spus premierul Orban într-o conferință de presă la Craiova.
Context. Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 34/2020, actul normativ prin care guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare și a condițiilor de ieșire din case în perioada stării de urgență.
Curtea Constituțională precizează, într-un comunicat, că a decis, cu unanimitate, că OUG 34 este neconstituțională în integralitate: „A admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională, în ansamblul său.”
Potrivit ordonanței de urgență 34, care a intrat în vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până atunci.
#Postat de
Carmen Vintu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 