Current track

Title

Artist


Școli sancționate pentru nerespectarea legii privind paza

#Postat de on septembrie 1, 2024

În anul școlar 2024-2025, polițiștii și jandarmii vor asigura liniștea și securitatea elevilor și cadrelor didactice în unitățile de învățământ și zonele adiacente. În acest moment, 292 de unități de învățământ dețin analiza de risc la securitate fizică întocmită de către un evaluator de risc autorizat și 241 de unități de învățământ au implementat măsurile de securitate stabilite în analiza de risc la securitate fizică. 217 beneficiază de sisteme tehnice de alarmare, 45 de unități de învățământ au constituită pază fizică, umană, 45 de unități de învățământ au plan de pază aprobat de Poliție, iar în urma controalelor efectuate la unitățile de învățământ pe parcursul anului școlar 2023-2024, polițiștii au întocmit procese verbale de control în care s-au trasat măsuri și termene în vederea remedierii deficiențelor constatate de pe linia sistemelor de securitate.

Polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni în valoare de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 333 din 2003 privind pază obiectivelor, sancțiuni aplicate unităților de învățământ. ”Principalele măsuri pe care le le-am dispus cu privire la creșterea gradului de siguranță în școli pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în incintă, precum și în zona adiacentă unităților de învățământ pentru anul 2024-2025, sunt adaptarea și direcționarea efectivilor de ordine publică și de rutieră în zona unităților de învățământ pe timpul deplasării elevilor la și de la unitate de învățământ pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Verificarea împasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane și a trecerilor pentru pietoni aflate în apropierea imediată a unităților de învățământ preuniversitar sau în imediată apropiere a acestora, precum și a amenajărilor rutiere și a dispozitivelor special realizate sau amplasate în scopul asigurării siguranței pietonilor. Dacă vor fi constatate deficiențe, acestea vor fi semnalate administratorului drumului în vederea remedierii. Pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră cu privire la transportul elevilor la unităților de învățământ se vor derula activități educativ-preventive și de verificare a autovehicolului special destinate transportului de elevi. Activitățile se vor desfășura în două etape. În prima etapă va fi verificată existența documentelor necesare ca aceste autovehicule să efectueze transportul pentru care sunt destinate, concomitent cu verificarea și instruirea conducătorilor auto. Iar în etapa a doua, activitatea de transport elev va face obiectul verificărilor în trafic, urmărindu-se folosirea acestor mijloace conform destinației, respectării capacității de transport, dar și testarea alcooscopică a conducătorilor auto. O altă măsură este desfășurarea de activități de prevenire a faptelor antisociale și a consumului de droguri în unitățile de învățământ”, a precizat comisar Bogdan Ceorap, șeful Biroului Siguranță Școlară, I.P.J. Neamț.

Polițiștii atrag atenția lucrătorilor comerciali din zona unităților de învățământ și nu numai. ”Avem la articolul 21, Legea 61/1991, sancționată ca și contravenție, fapta de desfacere, comercializare și consum băuturi alcoolice în locurile publice, la intrarea în curțile și în interioarele lor, cum sunt spitale și alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități și instituții de învățământ și educație, lăcașuri de cult și instituții religioase aferente cultelor, care interzic consumuri băuturi alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora. O altă contravenție este servirea cu băuturi alcoolice în localurile publice a consumatorilor aflați în văzute stare de ebrietate, precum și a minorilor.”, a mai precizat reprezentantul Poliției.

Și comercializarea sau oferirea cu titlul gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile energizante reprezintă o încălcare a legislației. Aceste contravenții fiind sancționate cu amenzi de până la 20.000 de lei, chiar și 30.000 de lei în cazul în care fapta este săvârșită în incinta a unei unități de învățământ, a unei instituții de sănătate sau destinate cu ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, dispunându-se și măsura complementare a suspendării localului public între 10 și 30 de zile.

În primele șase luni ale anului 2024 au fost sesizate 36 de infracțiuni, din care 18 în unitățile de învățământ din mediul urban, iar 18 în unitățile de învățământ din mediul rural. Ponderea cea mai mare este reprezentată de infracțiunile de loviri sau alte violențe, 22 de infracțiuni, respectiv 61% din total, urmate de infracțiunile de amenințare și vătămare corporală din culpă, cu câte 3 infracțiuni, și furt 2 infracțiuni, urmate de alt tip de infracțiuni, 6. Structurile de ordine publică au acționat în anul școlar 2023-2024, zilnic, în zona unităților de învățământ, cu o medie de 12 patrule în mediul urban și 27 în mediul rural, pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona adiacentă a unităților de învățământ, precum și pentru supravegherea traficului rutier și prevenirea evenimentelor rutiere.

Și jandarmii, prin plutonierul Ana Maria Gafița, au făcut câteva precizări la început de an școlar. ”Pentru Jandarmeria Neamț, asigurarea unui climat de ordine și siguranță în școli, precum și în zonele adiacente, aceste ora reprezintă o prioritate. Drept urmare, zilnic vom continua activitățile specifice de patrulare și prevenire a faptelor antisociale în zona instituțiilor de învățământ și în anul următor, 2024-2025, atât independent cât și în sistem integrat, și vă asigurăm de strânsa colaborare cu unitățile școlare aflate în responsabilitatea jandarmeriei pentru împlinirea scopului comun, acela de a oferi siguranță elevilor și cadrelor didactice pentru parcursul anului școlar, astfel încât școala să fie un spațiu sigur, dedicat studiului și performanța. Siguranța cetățenilor este o prioritate, iar noi suntem la datorie pentru a reuși să îndeplinim acest lucru. Dacă aveți nevoie de ajutor, solicitați-ne sprijinire, fie direct, la cea mai apropiată patrulă, fie prin intermediul Serviciului de Urgență 112”, a precizat Ana Maria Gafița.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *