Current track

Title

Artist


Școlarii bârlădeni au fost învățați să spună nu violenței

#Postat de on noiembrie 29, 2019

Școlarii bârlădeni au fost învățați să spună nu violenței

 În  cadrul programului After-School, sub îndrumarea profesorului Maria Porumb s-a susţinut activitatea,,Spune Nu violenţei!”. La acțiune au participat elevi de la clasele I-IV care învață la Școala Generală „Stroe Belloescu” din Bârlad.

Școlarii bârlădeni au fost învățați să spună nu violenței

Prin susţinerea activității s-a promovat o educaţie permanentă în şi pentru armonie, toleranţă, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolenţă şi pace.

Activitatea a început cu o prezentare power-point, a continuat cu o poveste, cu transmiterea unor mesaje nonviolente şi exprimarea acestora prin desen.

Coordonatoarea acestui eveniment și-a propus să îi conștientizeze pe școlari prin exersarea abilităţilor de luare a deciziilor, în contexte variate;să identifice dezavantaje ale manifestării comportamentului agresiv;să descopere şi să analizeze cauzele producerii actelor de violenţă; să găsească soluţii, reguli care pot contribui la stabilirea unor relaţii bune cu ceilalţi.

Activitatea  s-a încheiat cu acordarea diplomelor de participare, a premiilor I, II, III pentru cel /cea a dat exemple de cele mai relevante reguli soluţii care pot contribui la stabilirea unor relaţii bune cu ceilalţi.

Cristina Rădulescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *