Current track

Title

Artist


Școala Gimnazială Nr.5 din Piatra-Neamț va reintra în circuitul educațional din anul școlar 2024-2025

#Postat de on aprilie 18, 2024

Municipalitatea pietreană a hotărât în urma consultărilor cu părinții și conducerea Școlii Gimnaziale nr. 5 din Piatra-Neamț ca procesul educațional să fie reluat din anul școlar 2024-2025, ca elevii să beneficieze de toate facilitățile moderne după ce clădirea a fost reabilitată.

Am avut o întâlnire cu părinți, elevi, cadre didactice și direcțiunea de la Școala Gimnazială Nr. 5. Ne-am întâlnit pentru ca părinții și elevii să vadă cum arată școala acum, după ce a fost complet modernizată și pentru că ne aflam în fața unei decizii pentru care mi-am dorit să îi consult deschis pe cei direct implicați în procesul educațional. Școala este finalizată și lucrările de aici s-au făcut la cele mai înalte standarde, clădirea este un etalon pentru cum trebuie să arate toate unitățile școlare din oraș. Municipalitatea a avut două opțiuni. Să aștepte mobilierul nou care vine prin proiectul din fonduri europene și prin care elevii vor învăța într-o școală ca nouă: eficientă energetic, modernizată, cu echipamente noi, de ultimă generație. Peste 2 zile deschidem ofertele depuse la licitație pentru aceste dotări, iar prin contract mobilierul trebuie să fie în clase până la începutul anului școlar. Adică în septembrie elevii să înceapă anul școlar într-o școală modernizată 100%. Sau să aducem în clase mobilier vechi, cu riscul ca parte din acesta să se distrugă și mai tare în timpul transportului și chiar să afecteze lucrările din școală, iar la vară să îl scoatem din nou din clase pentru a pune pe poziții mobila și echipamentele noi. Pentru o bună parte din clase mobilierul nu ar mai mai putea fi utilizat în acest moment, din cauza stadiului de degradare în care se află. La întâlnirea de ieri, majoritatea părinților au fost de acord să nu aducem mobila veche înapoi în clase și să așteptăm mobilierul și echipamentele noi”, a precizat primarul Andrei Carabelea.

Școala Gimnazială Nr. 5 din Piatra-Neamț a fost construită în urma cu peste 40 de ani. De la momentul inaugurării nu au mai fost făcute lucrări semnificative de reabilitare. În urma expertizei tehnice au fost constatate o serie de neconformități majore, iar pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice s-au stabilit o serie de lucrări absolut necesare. Acestea au presupus înlocuirea elementelor de șarpantă deteriorate și ignifugarea ei, anveloparea întregii clădiri, înlocuirea în totalitate a tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din aluminiu, înlocuirea instalațiilor sanitare, termice și electrice în totalitate, precum și montarea de instalații de avertizare în caz de incendiu, instalații video de supraveghere, instalații antiefracție, instalații de hidranți exteriori și interiori. s-au executat și lucrări conexe, menite să sporească siguranța și confortul, respectiv montarea unui rezervor de apă pentru stingerea incendiilor, amplasat subteran, cu o capacitate de 150 mc, plus sistem de pompare, dar și montarea a 300 de panouri fotovoltaice, cu putere de  250W / buc. Pe lângă lucrările de modernizare, Școala Gimnazială Nr. 5 va beneficia în urma acestui proiect de o bază materială nouă și modernă, de la mobilier școlar, până la dotarea laboratoarelor cu echipamente de ultimă generație. Valoarea lucrărilor a fost de peste 13 milioane lei.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *