Școala Altfel, o întâlnire altfel
#Postat de JurnalFM on octombrie 25, 2023
Polițiștii s-au aflat în mijlocul copiilor de la Școala Gimnazială Nicu Albu din Piatra Neamț, pentru o zi cu adevărat specială, în care s-au desfășurat activități preventive și educative, cu ocazia programul ”Școala Altfel”.


”Cu un entuziasm contagios, cei mici ne-au întâmpinat cu brațele deschise, iar pentru noi, această primire a fost de neprețuit. Polițiștii de prevenire, rutieri și cei ai Compartimentului canin din cadrul IPJ Neamț, au pregătit copiilor o experiență educativă memorabilă. Demonstrațiile canine au fost un adevărat spectacol! Partenerii noștri necuvântători, au demonstrat agilitate, disciplină și dedicare, stârnind zâmbele și apaluzele celor mici. Împreună cu ei, am subliniat importanța respectului față de animale. Am vorbit cu micuții noștri prieteni despre siguranța în trafic și le-am prezentat regulile de circulație. Am încurajat întrebările, am împărtășit experiențe și am subliniat că suntem aici pentru a-i sprijini”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IPJ Neamț.
În această săptămână în școlile din județul Neamț este organizat programul național ”Școala Altfel”, activități cu rol educativ, în afara sălii de clasă.