Current track

Title

Artist


Scandal, politică și amenzi la Spitalul Județean de Urgență Neamț

#Postat de on octombrie 4, 2023

Scandal, orgolii, funcționari care iau decizii singuri de stopare sau încetinire a unor proiecte de dezvoltare, un director cu demisia în mână, ședințe de îndată sau programate pe la Prefectură, un Consiliu Județean care parcă nu știe ce trebuie făcut, sau știe dar nu vrea, pacienți care au de suferit și alții care au ajuns între patru scânduri, după un incendiu devastator la ATI, de care nu își mai aduce nimeni aminte! Cam așa arată radiografia situației din cea mai mare unitate spitalicească cu paturi din județ. Din păcate, circul și pâinea nu vor rezolva problemele spitalului. În tot acest vârtej al declarațiilor, că s-a făcut sau nu, uite banii și proiectele, nu sunt banii și proiectele, cine este vinovat sau nu, întâlniri publice sau fără presă…nemțeanul știe că e mai bine să ducă boala pe picioare decât să ajungă la spitalul județean. Sau să fugă în alt județ! Și în toată această degringoladă, Ministerul Sănătății vine și el să pună punctul pe ”i”, că multe s-au întâmplat pe la Neamț, dar la București nu s-a văzut! Ministerul arată cu degetul, dar faptele sunt știute de mult timp la nivel județean, însă e nevoie de dorință și putință!

”Precizări privind controalele de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public în ultimele zile cu privire la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț facem următoarele precizări:

În anul 2023, în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost efectuate două controale în cadrul acțiunilor tematice de control dispuse de Inspecția Sanitară de Stat, din cadrul Ministerului Sănătății, după cum urmează:
– În perioada 01.02 – 31.03.2023, s-a desfășurat acţiunea de control pentru verificarea respectării Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare.
Spitalul funcționa în baza Autorizației sanitare de funcționare nr. 45 bis din 13.05.2020. Unitatea a prezentat Planul de conformare nr. 12149 din 22.04.2019, cu termen de realizare 31 decembrie 2023.
În cadrul controlului au fost identificate 26 de neconformități, cum ar fi necesitatea lucrărilor de reabilitare, consolidarea unor spații care prezintă risc seismic, igienizarea spațiilor, înlocuirea mobilierului și a tâmplăriei deterioarate. Totodată, în unele săli de operații nu funcționau toate lavoarele cu apă sterilă.
Pentru ducerea la îndeplinere a celor 26 de neconformități, au fost dispuse 26 de măsuri pentru remedierea neconformitățiilor, responsabilitatea ducerii la îndeplinire a măsurilor revenind conducerii Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, o amendă în valoare de 30.000 lei pentru neefectuarea lucrărilor de reparații generale, igienizarea spațiilor și a instalațiilor sanitare aferente, pentru secțiile din pavilioanele: Chirurgie, Medicală, Boli Infecțioase și 2 avertismente pentru neimplementarea trasabilității produselor sterilizate și nesupravegherea personalului secției în efectuarea procedurilor de curățenie și dezinfecție a suprafețelor.

– În perioada, 01.08.2023 – 12.09.2023, a fost efectuat controlul în cadrul acțiunii pentru verificarea spitalelor de urgență și a institutelor privind conformarea la legislația în vigoare și recontrolul privind măsurile și termenele acordate la controlul anterior.
La recontrolul din luna august, au fost verificate măsurile dispuse la controlul anterior și s-a constatat că au fost remediate parțial. Au fost efectuate unele lucrări de reparații și igienizare și s-au elaborat proceduri privind sterilizarea, curățenia și dezinfecția în unitatea sanitară.
Totodată, în urma controlului din august-septembrie au fost dispuse alte 26 de măsuri privind conformarea unității sanitare la legislația în vigoare.
A fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 60.000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare şi revizuire a instalaţiilor şi echipamentelor, precum şi a lucrărilor de recondiţionare şi reparare a clădirilor unităţilor sanitare, neasigurarea la nivelul unităţilor sanitare a spaţiilor şi condiţiilor pentru depozitarea produselor, ustensilelor, instrumentarului, lenjeriei, echipamentului de protecţie, materialelor sanitare, medicamentelor, reactivilor aflaţi în stoc și neasigurarea dotărilor minime obligatorii în secţii şi departamente ale unităţii sanitare.

Menționăm că spitalul este în subordinea Consiliului Județean Neamț, care trebuie să ia măsuri pentru îmbunătățirea managementului Spitalului Județean Piatra Neamț”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *