„Sărbători în siguranță”
#Postat de JurnalFM on aprilie 13, 2023
În perioada 06 aprilie – 05 mai, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț desfășoară activități informativ-preventive în spații publice în cadrul campaniei naționale „Sărbători în siguranță”, care are ca obiectiv prevenirea victimizării cetățenilor pe perioadele vacanței pentru copii, precum și cele asociate Sfintelor Sărbători de Paști și a vacanței de 1 Mai.
Polițiștii de prevenire nemțeni transmis sfaturi și recomandări tuturor cetățenilor pentru a petrece sărbătorile în siguranță. Dintre acestea amintim:
Recomandări pentru tineri:
- Fiți prudenți în relațiie cu persoanele nou cunoscute!
- Nu legați prietenii cu persoanele care manifestă un comportament deviant!
- Nu provocați și nu participați la scandaluri, bătăi, amenințări, jigniri!
Locuința e în siguranță?
- Încuiați ușa, chiar dacă sunteți acasă!
- Nu permiteți, sub niciun motiv, accesul persoanelor necunoscute în curte sau locuință!
- Nu faceți publică plecarea de acasă!
Atenție la genți, buzunare:
- Nu păstrați banii sau telefonul în buzunarele exterioare ale vestimentației!
- Poziționați geanta sau borseta în fața dumneavoastră!
- Nu țineți niciodată portmoneele sau gențile în coșurile sau plasele de cumpărături!
- Nu luați sume mari de bani la dumneavoastră!
- Când mergeți la cumpărături, manevrați banii în interiorul genții!
Protejați mașina
- Nu lăsați bani/ bunuri de valoare în maşină, la vedere, chiar dacă lipsiți puțin timp!
- Nu lăsaţi niciodată cheile în contact şi asiguraţi autoturismul chiar dacă lipsiţi doar câteva minute!
- Alcoolul în exces…risc crescut de tragedii!
- Nu lăsaţi alcoolul să vă strice sărbătorile, evitaţi excesul! Se nasc foarte uşor conflicte și puteţi deveni mult mai uşor victima diverselor infracţiuni sau accidentelor!
Jurnal FM 