”Sărbători fericite în liniște și pace!” Mesaje de la polițiști pentru nemțeni (Foto-Video)
#Postat de Antoniu Lovin on decembrie 23, 2021
„Crăciunul este sărbătoarea speranței, a iubirii de aproape și a familiei. În acest context, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vin alături de dumneavoastră cu cele mai alese gânduri.Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie și emoție, presărate cu tradiții și colinde.
În această perioadă toată lumea este cuprinsă de spiritul festiv, entuziasm, recunoștință și de magia Crăciunului.
Să fim solidari cu cei în nevoie, să ajutăm și să iubim!
În acest an, polițiștii au ales să vă transmită gândurile lor într-un mod inedit.

Foto-Video: IPJ Neamț
Astfel, cu complicitatea polițiștilor din cadrul structurilor de rutieră, ordine publică, prevenire, investigații criminale și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, un brăduț format din autospeciale a prins viață, luminând în roșu și albastru, Crăciunul ce sta să se aștearnă. Totodată, în mijlocul activităților de zi cu zi, polițiștii au gândit mesaje de sărbătoare, pe care vi le transmitem cu drag”, comunică IPJ Neamț.
Jurnal FM 