Șapte ani de la ocuparea Crimeei, locul în care Dostoievski plănuise un genocid

În 1906, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea lui Dostoievski, filozoful Lev Șestov a scris și publicat un text (reluat în volumul Începuturi și sfârșituri, Начала и концы, 1908) care a stârnit o imensă jenă publică în Rusia. Șestov amintea acolo, în mijlocul corului de pioase elogii aduse lui Dostoievski, că habotnicul și inclasabilul și fascinantul scriitor fost ocnaș anarhist propusese oficialităților țariste (nu vom ști niciodată dacă nu cumva din dorința lașă de a-și face iertat trecutul politic) nici mai mult nici mai puțin decât deportarea totală a tătarilor din Crimeea și înlocuirea lor, până la unul, cu slavi, cu mujici aduși din toate teritoriile slave ale Imperiului Țarist.

Proiectul lui Dostoievski nu a fost luat atunci în seamă, însă Stalin avea să-l realizeze până la ultimul detaliu în 1944, deportând aproape în totalitate populația tătară din Crimeea, simultan cu deportarea întregii populații cecene. Ceea ce propunea Dostoievski și ceea ce avea să realizeze Stalin: deportarea în totalitate a unui popor (tătarii din Crimeea) și înlocuirea lor cu altul (cu slavi, în cazul de față) corespunde perfect definiției genocidului așa cum este dată de ONU.

Ce este genocidul?

Definiția genocidului se bazează pe intenția exterminării, nu pe eficacitatea mecanismului. Cifrele sunt irelevante. Uneori tentativa eșuează, dar tentativa tot ca genocid va fi etichetată. De aceea, deportarea în întregime a unei populații, rupând-o definitiv de locurile sale, tot un genocid se va numi. La Srebrenica, în iulie 1995, forțele sârbe au exterminat în două zile „doar” opt mii de musulmani, dar intenția era de a aplica asta la scara întregii Bosnii.

Noi victime înmormîntate la o ceremonie marcînd aniversarea masacrului de la Srebrenica din 1995

La fel, cifrele în morți ale genocidului armean condus de republicanii turci sunt neimportante, chiar disputate. Intenția de exterminare este însă suficient documentată. Sigur, în termeni politici, nu toată lumea e mulțumită de multiplicarea faptelor din trecut calificate drept „genocid”. De la Holocaust și genocidul armean, trecând prin cel ruandez și masacrul de la Srebrenica, există teama că se va ajunge la o banalizare a termenului, teamă justificată, dacă ne gândim că în România niște ziariști au putut scrie despre „genocidul”… teilor din Iași. Ba chiar, în 2012, o asociație pentru apărarea câinilor vagabonzi, Cuțu-Cuțu, se lamenta într-un comunicat: „câinii nu sunt evrei ca să fie duși la Auschwitz”.

Crimeea sub Rusia

Crimeea tătară a fost ocupată de Rusia în 1783 . Condițiile în care Hrușciov a transferat Crimeea Ucrainei în 1954 rămân tulburi.

După fuga contestatului președinte Viktor Ianukovici, care, sub presiunea lui Putin, refuzase să semneze Tratatul de Asociere al Ucrainei cu UE (tratat semnat ulterior de Poroșenko și identic cu cel de care mai beneficiază Moldova și Georgia), februarie 2014 a văzut apariția în Crimeea a acelor „omuleți verzi” (зелёные человечки) în uniforme fără însemne, care au început să ocupe clădirile administrative. A urmat „referendumul” prin care o majoritate a populației e presupusă a fi votat în favoarea unirii cu Rusia. Sancțiunile SUA și UE împotriva Rusiei datează de atunci și sunt reînnoite periodic.

Mulți activiști tătari din Crimeea și-au găsit refugiu în Ucraina propriu-zisă, de unde operează în continuare și o stație de radio și TV destinată tătarilor din Crimeea. Continuarea poate fi citită pe moldova-europalibera-org.cdn.