Director executiv nou la Direcția Județeană pentru Cultură Suceava
#Postat de Carmen Vintu on martie 4, 2022
Începând cu data de 07 martie 2022, domnul Antoniu Alexandru Flandorfer, inspector clasa I, grad profesional superior din cadrul Instituției Prefectului-județul Suceava, va exercita temporar, prin detașare funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Suceava.

„Suntem convinși că abilitățile, experința în administrația publică de peste 18 ani în cadrul instituției noastre, devotamentul și profesionalismul său vor contribui la exercitarea cu succes a noii funcții.

Pe această cale colegii din cadrul instituției îi transmit cele mai sincere felicitări pentru avansarea în carieră și mult succes în noua sa misiune!”, este postat pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului – Județul Suceava.
Sursa: https://www.facebook.com/prefecturasuceava.ro/posts/264944345821383
Jurnal FM 