Săptămâna de lucru de 4 zile în Europa. Scrisoarea trimisă de sindicaliști liderilor din UE
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 18, 2020
Un grup de politicieni de stânga și reprezentanți ai sindicatelor europene cer liderilor din UE scurtarea săptămânii de lucru la patru zile pentru a-şi ajuta economiile să se redreseze de pe urma pandemiei de coronavirus, scrie The Guardian.

Scrisoarea a fost trimisă premierului britanic Boris Johnson, cancelarului german Angela Merkel, premierului spaniol Pedro Sanchez şi altor lideri europeni.
Scrisoarea, care a subliniat situațiile în care lucrătorii au acceptat un program mai scurt ca să salveze locuri de muncă, dar și „oportunitatea” de a regândi modelele de lucru actuale și de reducere a consumului de energie – ceea ce ar ajuta la combaterea crizei climatice.
“De-a lungul istoriei, programul de lucru mai scurt a fost folosit în perioadele de criză și recesiune economică ca o modalitate de partajare echitabilă a muncii. Pentru progresul civilizaţiei, a sosit momentul de a profita de această oportunitate şi a merge către săptămâna redusă de lucru”, se arată în scrisoare.
Documentul a fost semnat, printre alții, de Katja Kipping, președinta partidului Die Linke din Germania; Íñigo Errejón, deputat al partidului spaniol Más País, Caroline Lucas deputată a partidului verde din Marea Britanie și Len McCluskey, secretar general al sindicatului Unite the Union.
Jurnal FM 