Sandu Teleajen, actor, poet și scriitor român

Sandu Teleajen, (Stelian Alexandru P. Morcovescu), născut pe 6/18 februarie 1893 în satul Homorâciu, județul Prahova, a fost un actor, poet, prozator și dramaturg român de mare impact. Fiul învățătorului Platon Morcovescu și al Anei Morcovescu (născută Manole), a urmat studii la școala primară din localitatea natală și apoi la liceul din Ploiești. A continuat cu Facultatea de Filosofie la Universitatea din București și a terminat la Iași, alături de cursuri de Conservator. A fost ofițer activ în Primul Război Mondial.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=691047345010155&set=pcb.642719649842925

După război, s-a stabilit la Iași, unde a devenit artist societar la Teatrul Național din Iași începând cu 1918 și a fost director între 1937 și 1939. De asemenea, a fost profesor de psihologie și estetică la Conservatorul din Iași. A fost implicat și în activități jurnalistice, redactând publicații precum Cuvântul nostru și Gândul nostru, în cadrul cărora s-a remarcat ca un susținător al tradiționalismului literar.

Sandu Teleajen a debutat în 1912 cu volumul de poezii Lacrimi de copii. A fost cunoscut pentru orientarea sa tradiționalistă și pentru evocările poetice ale trecutului național, scriind atât poezii, cât și proză și piese de teatru. Printre cele mai importante lucrări se numără volumele Au înflorit castanii (1924), Casa cu mușcate albe (1925), Poveștile lui Hinu Ion (1925), Porunca inimii (1933), Drumul dragostei (1934) și Legiunea de onoare (1940). De asemenea, a scris piese de teatru, printre care Craiul-Vânt și Moșnenii.

În proza sa, Teleajen a tratat teme legate de tradițiile românești, prezentând momente din viața rurală și descriind viața din târgurile românești de la începutul secolului XX. În perioada ulterioară, s-a dedicat și unor romane mai provocatoare din punct de vedere tematic, inclusiv Drumul dragostei, un roman erotic ce prezenta conflicte sentimentale intense.

Opera lui Sandu Teleajen a fost apreciată, dar și criticată în epocă. Istoricul Nicolae Iorga a lăudat povestirile sale pentru autenticitatea lor emoționantă și pentru fidelitatea față de tradițiile naționale. Criticul Eugen Lovinescu a considerat că scrierile lui Teleajen erau nostalgice și sentimentale, dar fără analiză psihologică profundă. Pe de altă parte, George Călinescu a respins complet opera sa literară, considerându-l un publicist fără talent și opunându-se aprecierilor istoricului Iorga.

Sandu Teleajen a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a în 1957 pentru meritele sale în activitatea artistică, în special pentru contribuțiile aduse Teatrului Național din Iași.

Opera

• Lacrimi de copii (1912)
• Au înflorit castanii (1924)
• Casa cu mușcate albe (1925)
• Poveștile lui Hinu Ion (1925)
• Cuiburi sfărâmate (1925)
• Craiul-Vânt (1926)
• Moșnenii (1927)
• Porunca inimii (1933)
• Drumul dragostei (1934)
• Turnuri în apă (1935)
• Legiunea de onoare (1940)
• Ard zăpezile (1962)

Sandu Teleajen a lăsat în urma sa o operă literară complexă, având atât lucrări de referință în literatura română tradiționalistă, cât și romane și piese de teatru care reflectă evoluția sa ca autor în contextul interbelic.