Salvamontiştii nemţeni în alertă! Un tânăr de 19 ani a decedat după ce a fost lovit de un arbore în zona capului
#Postat de Manuela Ursache on octombrie 1, 2020
Salvamontiştii nemţeni au intervenit ieri, 30 septembrie 2020, pentru acordarea primului ajutor și salvarea unei persoane accidentate grav în zona vârfului Grinţiesul Mare. Potrivit Salvamont Neamţ, persoana prezinta un traumatism cranian deschis.
,,In urma apelului 112, două echipe de intervenţie s-au deplasat de urgenţă pe valea Grinţieşul Mare cu autospecialele Salvamont până unde s-a putut urca, apoi, încă câţiva km pe jos, până aproape de vârful versantului unde s-a încercat resuscitarea unui tânăr de 19 ani lovit de un arbore în zona capului (TCC acut deschis ). Impreună cu personalul de la ambulanţă s-a încercat timp de 40 de minute resuscitarea, dar, din pacate, traumatismul a fost prea sever.
După constatările inspectorilor ITM şi a criminalistului, victima a fost coborâtă de pe munte şi predată la IML. Condoleanţe familiei„, au comunicat reprezentanţii Salvamont Neamţ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Jurnal FM 