Current track

Title

Artist


Salvamont: Acțiune în curs de desfășurare pentru acordarea primului ajutor și recuperarea unei persoane din zona Mateiaș!

#Postat de on februarie 19, 2022

Serviciul Public Județean Salvamont Brașov informează că se desfășoară o acțiune  pentru acordarea primului ajutor și recuperarea unei persoane din zona Mateiaș!
Victima prezintă o leziune la unul din membrele inferioare!


foto: Arhiva SPJ Salvamont Brasov

Recomandările Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Pentru că sezonul de iarnă este caracterizat printr-un numar foarte mare de accidente la care si dumneavoastră puteti fi martor, , Salvamont România vă prezintă câteva măsuri pe care să le întreprindeți dacă sunteți în apropierea unui accident pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă :
1. Nu intrați în panică.
2. Protejati victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate in X la 4-5 metri în amonte.
3. Anuntati echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil , sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
4. Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decat dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îî provoaca afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca avand un posibil traumatism la coloana necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
5. Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și în lipsa pulsului sau respirației începeți menavrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
6. Discutați cu victima și observati daca este coerentă în exprimare. Observati dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
7. Nu incercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
8. Protejați termic persoana accidentată, discutați permenent cu ea, urmariți o eventuală schimbarea culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.
Nu uitați, echipele Salvamont, sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale.
Apelați cu încredere la prietenii dumneavoastră de pe cărările munților – SALVAMONT România!

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *