Salbă de medalii pentru sportivii de la “Wazary Dojo”.
#Postat de ASM Agency on noiembrie 21, 2018
O nouă participare, noi victorii pentru copiii de la clubul “ WAZARY Dojo” din Bârlad. Aceștia au fost prezenți în Republica Moldova la “Campionatul OPEN de Kempo”, proba Submission. La această competiție au participat peste 200 de sportivi.
“Clubul nostru a participat cu 4 sportivi și am reușit să câștigăm 3 medalii de aur prin Ana Maria Mazilu, Silvia Burcă și David Angheluță și una de bronz prin Ștefania Teletin.
A fost unul din cele mai puternice concursuri la care am participat, mulți copii cu spirit care au dat până la ultima picătură de energie până în ultima clipă din meci. Copiii au stat la marginea saltelei o ora jumătate, până s-a terminat categoria lor fără să își piardă răbdarea trăind fiecare meci, fiecare tehnică executată, meciurile fiind foarte strânse cu un nivel tehnic ridicat.
Un deosebit respect pentru sportivii moldoveni și, mai ales, pentru antrenorii acestora. Multumesc domnului Igor Gylka pentru invitație și în același timp îi transmit felicitări pentru lucrurile minunate pe care le realizează în Kempo” ne-a declarat sensei Alexandru Rotaru, președintele clubului “WAZARY Dojo”.
Trei medalii de aur din trei posibile la această competiție! Este un rezultat cu care antrenorul dar și copiii trebuie să se mândrească, iar acest lucru întărește rezultatele din 2018, un an cu multe rezultate notabile la Kempo .
“Felicitari tuturor sportivilor, mulțumesc părinților acestora pentru încredere și, mai ales, pentru susținere. Împreună suntem mai puternici!”. Acesta a fost mesajul transmis de sensei Alexandru Rotaru familiei “WAZARY Dojo”.
Adnana Dumitrescu