SĂ ÎNCEPEM ȘCOALA CU ALEGERI ÎNȚELEPTE!
#Postat de JurnalFM on septembrie 6, 2023
”SĂ ÎNCEPEM ȘCOALA CU ALEGERI ÎNȚELEPTE!” este îndemnul polițiștilor nemțeni, cu câteva zile înainte de debutul anului școlar 2023-2024. Problema drogurilor în școli a luat amploare, iar autoritățile au intrat în alertă și după cazul din județul Neamț, când o adolescentă din București, elevă venită la un concurs organizat la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț, a fost găsită fără suflare și într-o baltă de sânge, după ce a fost drogată de alți tineri.
În Neamț, autoritățile județene vor să demareze o campanie de testare antidrog în școli. Conducerea Prefecturii Neamț a avut discuții cu patronii unor firme din județ, care sunt dispuși să doneze unităților de învățământ din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț aparate de testare, unul performantă ar costa 7.000 euro.
”Abia aștept să văd câți dintre directorii acestor unități de învățământ își vor dori să aplice acest proiect, pentru că cunoaștem foarte bine că sunt situații în care acest fenomen este ținut sub preș. O să îi consultăm și pe elevi, și pe părinți și o să consultăm și pe parte juridică, care sunt variantele implementării acestui proiect pentru a nu ajunge la builling, pentru a fi păstrată confidențialitatea și pentru a fi respectate legile în vigoare”, a spus Adrian Niță, prefectul județului Neamț.
Acum, pentru a implementa o astfel de măsură trebuie schimbată legislația. ”Nu avem cadru legislativ de verificare și intervenție asupra copiilor. Nu avem acordurile tutorilor sau reprezentanților legali ai elevilor din județul Neamț. Putem interveni doar cu activități de prevenție”, a precizat Florentina Moise, inspector școlar general.
Polițiștii atrag atenția că ”consumul de substanțe interzise poate avea consecințe grave asupra sănătății și viitorului copiilor noștri. Protejarea lor începe cu informație și comunicare deschisă”.
La nivel național, autoritățile își propun să prevină și să combată traficul și consumul de substanțe psihoactive în rândul elevilor. În același timp, se urmărește reducerea cazurilor de bullying și a riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență. Acestea sunt cele mai importante elemente ale Planului național privind siguranța națională, semnat de mai mulți miniștri ai cabinetului prim-ministrului Marcel Ciolacu. În ceea ce privește testarea antidrog a elevilor, ministrul Educației, Ligia Deca a declarat că ”va fi gândit un sistem în așa fel încât, atunci când există suspiciuni rezonabile, să se poată asigura și deconta eventuale testări numai cu acordul părinților, evitând stigmatizarea”.
Este bine de știut!
Ce sunt substanțele interzise? Substanțele interzise includ droguri ilegale precum marijuana, cocaina, ecstasy, dar și amestecuri sintetice cu efecte devastatoare asupra organismului.
De ce trebuie să le evităm? Consumul de substanțe interzise poate avea consecințe grave asupra sănătății fizice și mentale, performanței școlare și viitorului nostru. Ele pot deveni dependență și să ne afecteze relațiile cu prietenii și familia.
Cum vă puteți proteja și evita aceste riscuri?
Polițiștii nemțeni transmit și câteva sfaturi elevilor, dar și părinților.
Comunicați deschis: părinți, vorbiți deschis cu copiii voștri despre riscurile consumului de substanțe interzise și consecințele acestuia. Elevi, învățați să discutați cu părinții și profesorii dacă aveți întrebări sau preocupări.
Școala ca refugiu: în școală, suntem într-un mediu sigur și de învățare. Folosiți această oportunitate pentru a vă dezvolta abilitățile și pasiunile într-un mod sănătos și pozitiv.
Învățați să spuneți NU: învățați să luați decizii responsabile și să spuneți „NU” presiunilor grupului sau tentațiilor. Aveți încredere în forțele voastre și în valorile voastre.
Faceți cunoștință cu cercul de prieteni: încurajați prietenii copiilor dumneavostră să vină în casa voastră, astfel încât să puteți cunoaște cu cine se asociază copiii voștri. Puteți observa comportamente și schimbări în starea lor de bine.
Implicați-vă în activități extrașcolare: ocupațiile sănătoase și activitățile extrașcolare pot ajuta la menținerea copiilor ocupați și interesați în dezvoltare personală, reducând astfel timpul liber în care pot fi tentați să experimenteze cu substanțe interzise.
Căutați ajutor: dacă vă confruntați cu orice fel de presiune sau tentație, nu ezitați să căutați ajutor din partea unui adult de încredere, un consilier școlar sau o linie telefonică specializată.