S-a stins din viață la vârsta de 45 de ani

Anda Călugăreanu, pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie1946, – d. 15 august1992, București) a fost o actriță și interpretă de muzică ușoară și folk. Anda Călugăreanu încă a rămas în memoria românilor prin melodii precum: ”N-am noroc” sau ”O portocală”. Totodată, nu mulți știu că viața ei a fost plină de greutăți și a fost nevoită să lupte din greu pentru a atinge celebritatea.
Anca Miranda Călugăreanu, a ajuns celebră datorită programelor de divertisment, realizate pe atunci de Televiziunea Română. Deși începuse să fie tot mai cunoscută, aceasta a fost respinsă de nouă ori atunci când a vrut să intre la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), motivul fiind că era prea mică de înălțime. În anul 1984, pe vremea când artista avea vârsta de 38 de ani, a fost în final admisă la studii.
„Mi-am dorit dintotdeauna să fac teatru. Din dorinţa de a fi pe scenă am început să cânt, şi tot asta m-a îndreptat către şansonetă, în care textul, poezia şi semnificaţia deţin rolul principal. Am căutat expresia şi stilul ce se potrivesc mai bine cu firea mea şi cu textele pe care le aleg”, a spus pe atunci Anda Călugăreanu. In anul 1992 a început să se simtă rău, după ce a susținut un turneu în Israel. A crezut că este vorba despre o simplă răceală, iar în urma unui control mai detaliat, actrița a primit diagnosticul de cancer pulmonar. S-a stins în brațele soțului ei, având o ultimă dorință, ca lumea să nu o uite. Chiar de ziua Sfintei Maria, Anda Călugăreanu și-a dat ultima suflare.
Repertoriu (selectiv)
- ,,Seara” (Versuri: Gheorghe Vâlcu, muzica: Radu Șerban)
- „N-am noroc” (Ion Cristinoiu)
- „Cheamă-mă” (Ion Cristinoiu),
- „Vino să dansăm” (Noru Demetriad)
- „Vreau să fiu frumoasă”
- „Pe strada toamnei” (Aurel Giroveanu)
- „Oare nu vezi”
- „M-ai învățat” (L. Ionescu)
- „Vecinii mei sunt muzicanți” (Șt. Kardoș)
- „Bătrânii”
- „E bine” (Al. Mandy)
- „Nu sunt rea” (Titel Popovici)
- „Știa bunica ce dansa” (Claude Romano)
- „Nu mă imita”
- „Ne-am certat”
- „Nu te supăra”(Radu Șerban)
- „Cu viața nu glumi” (Radu Șerban)
- „Băieți frumoși”
- „Duminica în București” (Gelu Solomonescu)
- „Tinerii”
- „Portocala” (Marius Țeicu)
- „Nu mi-ar fi necaz” (A. Winkler)
- „Nu te-nțeleg” (Vasile V. Vasilache)
- „Mâna să-mi fie curată”
- „Micul prinț” (Nicu Alifantis)
- „Prin nopți tăcute”
- „Să ai un plop” (A. Călugăreanu)
- „Hai Rapid!” (preluare Dire Straits)
- „Cip-cirip-cirip” (preluare „Middle of the Road”)
- „Un tren alb” (preluare Gilbert Becaud)
- „Prietena mea” (preluare Beatles)
- „Mari vedete suntem” (preluare T. Rex)
- „Plec” (preluare Proclaimers)
Filmografie
- Omul și camera – 1966
- Robinson Crusoe (vocea lui Friday) – 1974
- Un orfelin iubea o orfelina (scurtmetraj) – 1976
- Bietul Ioanide – 1980
- Vânătoarea de vulpi – 1980
- Maria Mirabela (vocea lui Oache) – 1981
- Stop cadru la masă – 1982
- Secretul lui Nemesis (1987)
- O zi la București – 1987
- Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (vocea lui D’ Artagnan) – 1987
Jurnal FM 