Rugbistele Bârladului, campioane naționale la rugby în 7
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 28, 2024
Rezultatul remarcabil obținut în weekend de rugbistele care au reprezentat Bârladul la Campionatul Național de Rugby 7s Junioare este o realizare deosebită.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/rugby-minge-de-rugby-sport-mingea-2522306/
Aceasta echipă, formată din eleve ale Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad, legitimată la CSS Bârlad, s-a consolidat ca grup în urmă cu aproximativ trei ani și jumătate. După ce, în 2023, la prima lor participare la acest campionat, „Vulturoaicele”, antrenate de profesorii Daniel Tufaru și Florin Ibănescu, au câștigat medalia de argint, în 2024 fetele au reușit să își mențină poziția de lideri pe parcursul întregii competiții, culminând cu ultima etapă desfășurată sâmbătă, 26 octombrie, la Cristian, județul Brașov. Astfel, ele au plecat acasă de această dată cu medalia de aur și cupa de campioane naționale.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/taxele-vasluienilor-vor-fi-indexate-cu-10/
Jurnal FM 