Romeo Ionescu pe simezele „Lascăr Vorel”
#Postat de JurnalFM on august 2, 2024
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, în perioada 1-14 august, expoziția „Miniaturi descriptive”, a artistului plastic ieșean Romeo Ionescu, expoziție ce reprezintă deja o tradiție formată de-a lungul anilor în această perioadă. Sunt expuse 34 de lucrări în tehnica ulei pe pânză sau carton pânzat și ilustrează cadre din cotidianul urban, peisaje, flori și câteva scene religioase.

În următoarele rânduri artistul oferă o mică descriere a conceptului expozițional: „Pe parcursul activității, majoritatea artiștilor își propun diverse provocări din domeniul artelor plastice. Fie că este vorba de tematică, tehnică, cromatică, suprafață sau de nivel compozițional, reușita acestor demersuri ține doar de inspirație și de abilitățile artistice a celor ce își propun a le rezolva. Mai mereu sunt rezolvări perfectibile și reluabile stând la baza altor proiecte mai ample, ținând cont de experiență, concept, maturitate sau context artistic. O provocare de această dată vine și pentru mine, cu ocazia expoziției ,,MINIATURI DESCRIPTIVE”, unde suprafața lucrată se comprimă, se redimensionează și se reorganizează, păstrând tematica, dinamica, valențele artistice și cromatice asemenea suprafețelor mai mari panotate în expozițiile anterioare. Se dorește o expoziție puternică, compactă, susținută și echilibrată ce invită privitorul în universul emoțional, cromatic și compozițional al expozantului. Lucrările sunt realizate în tehnica ulei pe pânză sau pe suport solid (carton pânzat) cu tematică și dimensiuni diverse. Vă așteptăm și pentru a întări convingerea că „esențele tari se țin în recipient mici”, și asta fiindcă impactul artistic nu ține cont de dimensiunea lucrării decât poate în teorie.”

Romeo Ionescu este născut pe 21 iunie 1963, la Târgu Neamț. În perioada 1993-1998 a urmat cursurile Universității de Arte Plastice și Design “George Enescu” din Iași, secția Pictură, la clasa profesorului Corneliu Ionescu, iar în perioada 2000-2002 a urmat cursurile de Master, secția Arte decorative, din cadrul aceleiași universități, din 2002 este membru UAP, iar momentan este restaurator la Institutul de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași. Numeroase lucrări de pictură, grafică și arte decorative se află în colecții particulare din: România, Italia, Ungaria, Spania, Franța, Olanda, Israel, Japonia, SUA, Canada.
Jurnal FM 