Current track

Title

Artist


Roman: AVIZ ,,spărgătorilor de semințe”

#Postat de on august 9, 2019

Roman: AVIZ ,,spărgătorilor de semințe”

Primăria romașcană i-a luat la ochi pe acești infractori ai bunului – simț. Astfel, cei care sunt surprinși în astfel de iposteze vor primi amenzi drastice, amenzi care ajung până la 1.000 de lei. Mai mult de atât, este interzis și consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, fapt care este sancționat.

 

foto ilustrativ

,,Mâncatul semințelor o fi sport național, dar aruncatul cojilor pe jos sigur arată lipsa bunului simț. Chiar de ești pe Stadion, pe banca din parc sau din fața blocului sau la locurile de joacă pentru copii, nu trebuie să facem mizerie, ci să păstrăm curățenia! Consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public este interzis, iar dacă sunteți prinși că ”doar beți o bere” în locurile de joacă destinate copiilor, să știți că amenda este drastică. Sunați la numărul gratuit 0233.984 și dați de veste echipelor Poliției Locale când vedeți că unii cetățeni nu au deprins încă regulile de civilizație! Cu toții ne dorim să trăim într-un oraș frumos și curat!”, transmite Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Astfel dacă vedeți anumiți cetățeni surprinși în astfel de ipostaze, nu ezitați să anunțați Poliția Locală.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *