Rodica Lucia Suțu, pianistă, compozitoare și pedagog român

Rodica Lucia Suțu (ortografiată uneori Sutzu sau Soutzo) a fost o remarcabilă pianistă și compozitoare română, descendentă a unei vechi familii franceze stabilite în Moldova, care a oferit culturii române numeroase personalități: actorul Jules Cazaban, scriitorul Alexandru Cazaban, sculptorul Ion Irimescu, compozitoarea Mansi Barberis și regizoarea Sorana Coroamă-Stanca.

Rodica Sutu 01

Necunoscut – archive of Suțu family

• CC BY 2.5
• Fișier:Rodica Sutu 01.jpg
• Creată: 18 august 2008
• Încărcată: 7 noiembrie 2016

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Rodica_Suțu#/media/Fișier:Rodica_Sutu_01.jpg

Fiica publicistului Rudolf Suțu și a Elenei Jules Cazaban, Rodica a urmat Conservatorul de Muzică din Iași, unde a studiat între 1922 și 1930 cu profesori precum Sofia Teodoreanu (teorie și solfegiu), Aspazia Burada (pian) și Gavriil Galinescu (armonie). Ulterior, și-a continuat perfecționarea la Școala Normală de Muzică din Paris (1931–1935), sub îndrumarea unor nume ilustre: Alfred Cortot, Lazare Lévy, Blanche Bascourret de Guéraldi (pian), Nadia Boulanger (istoria muzicii) și Georges Dandelot (armonie).

Supradotată din copilărie, Rodica Suțu a început să susțină recitaluri de pian la doar 12 ani, alături de personalități precum George Enescu, Cella Delavrancea, Mircea Bârsan sau Solveig și Corneliu Cazaban. A cântat sub bagheta unor mari dirijori români – Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalski, Antonin Ciolan, Emanuel Elenescu, printre alții.

În 1933, a fost distinsă cu premiul George Enescu pentru compoziție. De-a lungul a peste patru decenii, Rodica Suțu a desfășurat o activitate intensă ca pianistă, compozitoare și pedagog. A fost maestru de sunet la Radiodifuziunea Română (1937–1955) și profesoară de pian la Liceul de Muzică nr. 2 din București (1959–1968). De asemenea, a susținut numeroase conferințe și a activat ca profesor de specialitate.

A fost căsătorită cu magistratul Radu-Diamandi Demetrescu, fost șef de cabinet al ministrului Mihai Antonescu. A murit la 8 mai 1979, în București, după o suferință îndelungată, fiind înmormântată în cavoul familiei din Cimitirul Bellu.

Rodica Suțu s-a remarcat printr-o viziune interpretativă originală, în special în repertoriul cameral, abordând forme diverse precum miniaturi, suite, preludii, nocturne, balade, rondouri, sonate, toccate, pavane, valsuri, romanțe. A compus atât muzică de cameră, cât și muzică vocală, muzică de teatru, pentru copii sau pentru păpuși.

Printre creațiile sale notabile se numără:

• Obsession, op. 1 (1933)
• Piesă pentru violoncel și pian, op. 4 (1940)
• Sonata în do major pentru pian, op. 7 (1950)
• Pavană pentru pian, op. 8 (1950)
• Cinci cântece de iubire pe versuri de trubaduri armeni (1953)
• Trei nocturne pentru pian, op. 10 (1954)
• Perpetuum mobile, op. 11 (1954)
• Balada în do minor pentru pian, op. 14 (1954)
• Toccata pentru pian, op. 23 (1960)
• Suită pentru pian, op. 25 (1960)
• Album pentru copii, op. 29 (1966).

A abordat și muzica ușoară, dar și lucrări cu caracter ludic și educativ, precum Vârtelnița, Valul păpușii, Valsul primăverii sau piese vocale inspirate de lirica Otimiei Cazimir.

Distincții

• Mențiunea a II-a la Premiul de Compoziție „George Enescu” (1933)
• Medalia Muncii (13 octombrie 1953), acordată pentru contribuția sa la organizarea Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie.

Pe 15 mai 2018, Rodica Suțu a fost comemorată de Asociația Memorie și Speranță în cadrul unui eveniment organizat în saloanele Uniunii Compozitorilor din București, la care au participat numeroși muzicologi, critici muzicali și iubitori ai operei sale.