Reținut pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere
#Postat de Carmen Vintu on august 23, 2020
Reținut pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Un tânăr din Vaslui, judeţul Vaslui, a fost reţinut de către poliţiştii Biroului Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, după ce a condus un autoturism fără a deţine permis de conducere.
Poliţiştii Biroului Politiei Rutiere au probat activitatea infracţională a unui tânăr de 18 de ani, din Vaslui, bănuit de comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în ziua de 21 august a.c., ora 22.30, tânărul conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, în zona străzii Unirii din municipiul Vaslui. Din cauza vitezei reduse cu care se deplasa precum şi a impreciziei în deplasare, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui – Biroul Ordine Publică au procedat la efectuarea semnalului regulamentar pentru oprire. Tânărul nu s-a conformat, şi-a continuat deplasarea, încercând să se sustragă controlului. Poliţiştii au continuat urmărirea autoturismului până pe strada 1 Decembrie, unde tânărul a coborât de la volan şi a fugit, fiind identificat de un echipaj de poliţie rutieră în zona străzii Castanilor. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu avea eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Vaslui, strada Hagi Chiriac, nr.1, România Tel. 0235. 303 009 , Fax:0235. 311 352 E-mail: politia@vs.politiaromana.ro
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VASLUI
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.