de Mihaela NICULESCU
Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad demarează din acest an proiectul „Din orașul tău, spre lumi virtuale”. Un proiect de promovare a valorilor culturale, turistice, științifice, prin intermediul tehnologiei 3D.
Prima activitate din acest proiect va fi organizată pe 19 ianuarie, de la ora 11, la sediul muzeului, din strada Republicii, sala Personalități. Muzeografa Alina Butnaru, organizatoarea activității, a ales pentru această primă călătorie virtuală tema „Mari personalități ale lumii. Întâlnire cu Rembrandt.”
„Ideea acestui proiect a venit în urma unei propuneri pe care mi-a făcut-o Răzvan Ananie, proprietarul unui club în care bârlădenii se pot relaxa prin intermediul realității virtuale. Astfel de călătorii virtuale sunt de mare succes în muzee, instituții în care sunt promovate valorile culturale, în primul rând. Vom avea activități interesante anul acesta, atât pentru adulți cât și pentru copii. Cei care vor veni la muzeu vor putea călători virtual în locuri unde nu au ajuns niciodată, se vor întâlni cu pictori celebri și vor putea cunoaște mai bine zone geografice deosebite, orașe și regiuni pe care nu le vor putea vizita vreodată în realitate. Pentru început, pe 19 ianuarie, se vor întâlni cu opera și personalitatea lui Rembrandt. Însuși pictorul îi va însoți în această călătorie”, a declarat Alina Butnaru.
Întrucât locurile la bordul navei virtuale sunt limitate (doar 20), participarea la activitate presupune înscrieri prealabile. Ochelarii, cu ajutorul cărora se va putea naviga în lumea virtuală, sunt unii speciali, diferiți de cei care se distribuie în cinematografele 3D. Au forma unei cutii și au mai multe butoane pe care le pot acționa utilizatorii. Va fi o experiență plăcută din toate punctele de vedere, ne asigură reprezentanții Muzeului „Vasile Pârvan”.