Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, în vizită de lucru în județul Neamț (FOTO)
#Postat de ASM Agency on iulie 18, 2019
Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, în vizită de lucru în județul Neamț (FOTO)
Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, a fost prezent astăzi, 18 iulie, într-o vizită de lucru în județul Neamț, alături de noul director general al CNAIR, Sorin Scarlat, directorul general regional al DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu, și președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene.

Printre obiectivele vizate s-a aflat șantierul de pe DN 15, Poiana Largului – Bicaz, unde, în prezent, sunt executate lucrări de refacere și stabilizare a corpului drumului în zona afectată, înlocuirea zidului de sprijin, refacerea șanțurilor de scurgere și montarea de parapet metalic.
”Un alt lucru foarte important este proiectul privind Drumul Expres Bacău – Neamț. Iată că am ajuns la final cu această procedură: s-au depus 4 oferte. L-am rugat pe domnul director general al CNAIR să întrunească, de urgență, Comisia și să evalueze documentațiile aferente acestui proiect, astfel încât până la sfârșitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate.” a declarat Răzvan Cuc.

Jurnal FM 