Pentru cei care l-au citit, pentru cei care au auzit de el, pentru cei care nu au habar de Ion Hobana, a cărui călătorie a început la 25 ianuarie 1931 şi a fost întreruptă pe 22 februarie 2011; pentru bârlădeni, căci în frumosul nostru oraş, înainte să apună soarele, la ora 17.00, astăzi, se vor depăna amintiri despre scriitor.
Centrul “Mihai Eminescu” va fi gazda conferinţei “ Gânduri despre o amintire – Ion Hobana”.
Evenimentul va fi moderat de doamna Geta Modiga care o va avea ca invitat pe Alina Butnaru, cunoscută iubitorilor de artă prin intermediul expoziţiilor pe care le organizează în calitate de muzeograf.
Va fi o seară cu o încărcătură emoţională aparte, aşa cum a fost şi viaţa scriitorului Hobana.
Sentimentele nu sunt de vânzare, prin urmare intrarea este liberă.

Iulia Chiper
#Postat de
ASM Agency
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 