Raoul Șorban, pictor, scriitor, eseist, jurnalist, istoric de artă, profesor universitar și memorialist român

Raoul Șorban (n. 4 septembrie 1912, Dej – d. 19 iulie 2006, Cluj-Napoca) a fost pictor, scriitor, eseist, jurnalist, istoric de artă, profesor universitar și memorialist român, o figură marcantă a culturii românești din secolul XX.

S-a născut într-o familie cu origini nobiliare românești din Transilvania, tatăl său fiind compozitorul Guilelm Șorban, iar bunica din partea tatălui având rădăcini alsaciene. A urmat studii de pictură și muzică în Italia, la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, precum și în Austria și Germania, între anii 1930 și 1934. Revenit în țară, a studiat Dreptul la Universitatea din Cluj, în paralel cu activitatea artistică. A expus lucrări de pictură la Baia Mare, Cluj și București în mai multe rânduri între 1935 și 1943, iar în 1938 a devenit asistent universitar la catedra de istoria artei din cadrul Universității din Cluj.

More details

Raoul Șorban – autoportret

Raoul Șorban – documente.bcucluj.ro: Viața ilustrată, pe anul 1942, octombrie

• Public Domain
• File:Raoul Sorban – Autoportret.jpg
• Created: Unknown date
• Uploaded: 18 March 2018

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Raoul_Șorban#/media/File:Raoul_Sorban_-_Autoportret.jpg

După Dictatul de la Viena, când nordul Transilvaniei a fost anexat Ungariei, Raoul Șorban a ales să rămână la Cluj. A fondat Editura Românească din Ardealul de Nord – singura editură românească activă în regiune în acea perioadă – și a colaborat cu articole și ca secretar de redacție la ziarul „Tribuna Ardealului”. A fost arestat de autoritățile maghiare în martie 1942 și închis până în octombrie același an.

În perioada Holocaustului, în 1944, Raoul Șorban a fost implicat activ în salvarea evreilor amenințați cu deportarea sau moartea, ajutându-i să treacă granița în România sau să emigreze spre Palestina. Pentru această implicare, a fost distins în 1987 cu titlul de „Drept între popoare” de către Institutul Yad Vashem din Israel, iar în 1990 a devenit Cetățean de Onoare al Statului Israel. Deși acțiunile sale umanitare au fost larg recunoscute, unele voci din mediul public și academic au pus la îndoială amploarea și veridicitatea acestora în ultimele decenii ale vieții sale.

În mai 1944, s-a mutat la București și a activat în cadrul Departamentului pentru Relații Publice al guvernului român. După revenirea Transilvaniei de Nord la România și începerea ocupației sovietice, s-a întors la Cluj, unde a condus Conservatorul între 1946–1948, iar ulterior Institutul de Artă până în 1949. În perioada regimului comunist, a fost îndepărtat din funcțiile oficiale și a fost nevoit să lucreze ca zugrav la o cooperativă. În 1952 a fost arestat de Securitate și deținut fără proces până în 1955, petrecând în total peste patru ani în detenție politică.

Abia în 1956 i s-a permis să revină în activitatea academică și editorială. A lucrat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă și, începând cu 1965, a fost din nou profesor, mai întâi la Universitatea din București, apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1968).

A publicat o serie importantă de lucrări de istorie și critică de artă, eseuri și memorii, printre care se numără: Fantasma imperiului ungar și casa Europei (1990), Chestiunea maghiară (2001), Invazie de stafii (2003), Rețelele Omeniei (1995, împreună cu Adrian Riza), precum și numeroase monografii dedicate unor mari artiști români: Aurel Popp, Constantin Baraschi, Aurel Ciupe, Theodor Pallady, Vida, Ter Borch sau Hollósy Simon.

Raoul Șorban a murit la Cluj-Napoca în data de 19 iulie 2006 și a fost înmormântat în Cimitirul de pe Dealul Florilor din Dej, orașul său natal.