Prosper Mérimée, dramaturg, povestitor, istoric, arheolog francez

Prosper Mérimée (născut pe 28 septembrie 1803, la Paris – decedat pe 23 septembrie 1870, la Cannes, Franța) a fost un dramaturg, istoric, arheolog și unul dintre maeștrii nuvelei franceze. Lucrările sale, deși romantice ca tematică, sunt caracterizate printr-un stil clasic și riguros, reprezentând o revitalizare a clasicismului într-o epocă dominată de romantism.

Provenit dintr-o familie cultă de clasă mijlocie cu rădăcini normande, Mérimée a început studiile de drept, dar și-a îndreptat rapid atenția către studiul limbilor străine, învățând greaca, spaniola, engleza și rusa, alături de literaturile aferente acestora. La doar 19 ani, a scris prima sa piesă, Cromwell (1822), iar prietenul său apropiat, romancierul Stendhal, i-a încurajat activitatea literară.

În 1825, a publicat Le Théâtre de Clara Gazul, o colecție de piese prezentate ca fiind traduceri realizate de un anume Joseph L’Estrange din opera unei actrițe spaniole. În 1827, a urmat La Guzla, semnată de „Hyacinthe Maglanowich,” o colecție de balade despre crime, răzbunare și vampiri, pretins tradusă din iliriană. Aceste mistificări au fost atât de bine realizate încât au reușit să păcălească chiar și savanții vremii.

Mérimée avea o fascinație pentru misticism, istorie și neobișnuit. Inspirat de popularitatea ficțiunii istorice introdusă de Sir Walter Scott, a scris La Jacquerie (1828), un set de 36 de scene dramatice despre o revoltă țărănească din epoca feudală, și La Chronique du temps de Charles IX (1829), un roman despre viața la curtea franceză în timpul războaielor religioase.

Cele mai bune exemple ale imaginației și viziunii sale întunecate se regăsesc în nuvelele sale, multe dintre acestea fiind pline de mister, inspirate din tradițiile străine și colorate de influențe locale. Spania și Rusia au fost principalele sale surse de inspirație literară. De altfel, Mérimée a fost primul interpret al literaturii ruse în Franța. A fost profund influențat de Pușkin, în special în ceea ce privește temele legate de violență, cruzime și psihologia umană. În nuvela Mateo Falcone (1833), un tată își ucide fiul pentru că acesta a trădat onoarea familiei. După colecția Mosaïque (1833), a scris două dintre cele mai celebre romane ale sale: Colomba (1840), despre o tânără corsicană care își determină fratele să comită o crimă pentru a onora o vendetă, și Carmen (1845), povestea unei țigănci infidele care este ucisă de un soldat îndrăgostit de ea. Această din urmă lucrare a devenit cunoscută la nivel mondial datorită operei compuse de Bizet. Ultimele sale lucrări, precum Lokis (1869) și La Chambre bleue (1872), reflectă interesul său pentru supranatural.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Prosper_M%C3%A9rim%C3%A9e#/media/Fi%C8%99ier:Prosper_M%C3%A9rim%C3%A9e.jpg

În 1831, Mérimée a cunoscut-o pe Jenny Dacquin, o tânără cu care a întreținut o corespondență de-o viață. Aceasta a fost publicată postum sub titlul Lettres à une inconnue (1874; „Scrisori către o fată necunoscută”). Mérimée, care a lucrat ca inspector general al monumentelor istorice în Franța, a scris Notes de voyages… (1835-1840), relatându-și călătoriile în Grecia, Spania, Turcia și Franța. A fost de asemenea un istoric și arheolog apreciat, cu lucrări remarcabile și în aceste domenii, precum și în critica literară.

Mérimée a fost un prieten de lungă durată al contesei de Montijo, pe care a cunoscut-o în Spania în 1830. În 1853, când fiica acesteia a devenit împărăteasa Eugenie a Franței, Mérimée a fost introdus în cercul regal și numit senator. Totuși, nu a simpatizat cu Napoleon al III-lea și nu a devenit niciodată un curtean în adevăratul sens al cuvântului. Corespondența sa cu Sir Anthony Panizzi, bibliotecarul principal al Muzeului Britanic, publicată postum sub titlul Lettres à M. Panizzi: 1850–70 (1881), a fost descrisă ca o „istorie a celui de-al Doilea Imperiu.”

Stilul lui Mérimée a fost apreciat pentru precizia și reținerea sa. Deși povestirile sale cele mai bune sunt încărcate de mister și culoare locală, exotismul nu depășește niciodată profunzimea psihologică a personajelor. Abilitatea sa de a integra detalii realiste cu o atmosferă supranaturală sau fantastică este de asemenea remarcabilă. Lucrările sale prezintă adesea personaje puternice, a căror pasiune și intensitate le fac să pară aproape inumane, ridicându-le deasupra mediocrității umane.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Prosper-Merimee