Programul național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV/SIDA – 7,2 milioane lei
#Postat de JurnalFM on noiembrie 28, 2024
În acest an, în Neamț, Programul național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV/SIDA a beneficiat de o alocare bugetară de 7.210.000 lei. În acest moment, nu există sincope în desfășurarea programului după cum explică specialișții Direcției de Sănătate Publică Neamț. În evidențele active ale spitalelor din județul Neamț se regăsesc 308 beneficiari, dintre care 236 la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și 72 la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Dintre aceștia, 291 pacienți urmează tratament specific în cele două spitale: 230 la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și 61 la Spitalul Municipal de Urgență Roman.
Conform specialiștilor Direcției de Sănătate Publică Neamț, parcursul unui pacient diagnosticat cu HIV/SIDA implică mai multe etape esențiale pentru asigurarea unui management medical adecvat și a suportului necesar. Persoanele care sunt testate pentru HIV 1-2 în unități sanitare publice sau private prin acțiuni de screening sau în mod voluntar, în cazul unui rezultat pozitiv, sunt îndrumate către D.S.P. Neamț unde probele de sânge sunt lucrate printr-o metoda mai laborioasă. Dacă și aici probele se dovedesc a fi pozitive, se trimite ser la Institutul Cantacuzino din București pentru a fi lucrat printr-o metodă numită Weatern-Blot care poate confirma definitiv existența unei infectări cu virusul HIV. Până la sosirea rezultatului de la București, medicul epidemiolog din D.S.P. responsabil de program explică persoanei în cauză care sunt pașii de urmat și ce măsuri de protecție trebuie să ia deja, ca să nu devină sursă de infecție pentru alte persoane.
După confirmarea diagnosticului, pacientul este îndrumat către Secțiile de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț sau Spitalului Municipal de Urgență Roman, pentru a fi luat în evidență și pentru a fi programat la Centrul Regional Iaşi, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi pentru evaluare și investigații suplimentare în vederea încadrării clinice şi imuno-virusologice. Rezultatul va duce la stabilirea medicației specifice sau de profilaxie şi a unor infecţii oportuniste.
Conform legislației, pacientul beneficiază de tratament ARV, asigurat în mod gratuit, pe care îl ridică de la SJU Piatra Neamț sau SMU Roman în urma unei spitalizări de zi. Pacientul este supus unor evaluări clinico-biologice periodice pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului și pentru a detecta eventualele efecte secundare sau complicații. Aceste evaluări includ teste de încărcătură virală și număr de celule CD4, rezultatele ducând la menținerea tratamentului sau eventuala schimbare a acestuia.
Pe lângă îngrijirea medicală, pacientul are acces la consiliere psihologică și la servicii de asistență socială, oferite de unitățile sanitare sau alte organizații. Aceste servicii vizează îmbunătățirea calității vieții și integrarea socială a persoanelor afectate. Pacientul este informat cu privire la măsurile de prevenire a transmiterii virusului și la importanța aderenței la tratament, pentru a reduce riscul de complicații și de transmitere a infecției.
Conform datelor furnizate de către Compartimentul pentru Monitorizarea si Evaluarea Infecției HIV/SIDA din România, în luna iunie 2024, la nivelul țării erau înregistrați aproximativ 28.273 de pacienți HIV. De la începutul anului și până pe 30 iunie 2024 au fost înregistrate 321 de cazuri noi, căile de transmitere ale acestui patogen fiind reprezentate în principal de relațiilor intime neprotejate și utilizarea de droguri injectabile cu ace nesterile.