Jurnal FM 
„Lume, lume, soro lume”. Printre mândrii, prejudecăți și simboluri… de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on mai 3, 2023
Motto: „Lumea-i cum este…şi ca dânsa suntem noi.” – Mihai Eminescu, în „Epigonii”
IDL TIFF file
Stimați amici, sub denumirea generică „Lume, lume, soro lume...”, ca de obicei, ne întâlnim miercurea, pe acest „bulevard virtual”, cu câteva gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară” și la influența acestora asupra României. Astăzi, la micul meu caleidoscop săptămânal, am să mă refer, în câteva rânduri, cu precădere la evenimentul mult „trâmbițat” de toată mass media mondială de o vreme încoace, adică încoronarea pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a regelui Charles al III-lea, „semi-cetățeanul” transilvan de Viscri, Micloșoara și alte domenii de prin România „arghelenească” pe care le-a îndrăgit și de care s-a „alipit” pe aici prin Carpați. Aproape nu există vector media mai puternic de pe continentul european (dar și de pe plaiurile mioritice, firește) care să nu descrie, de o bună perioadă, „ce și cum” va fi la faimoasa încoronare! Eveniment ce implică multă mândrie, câteva prejudecăți și foarte multe simboluri. Multe cu impact global!
Am să trec și eu în revistă câteva date despre aceasta, dar și despre faptul că, încă de la independența SUA, niciun „prezident” american nu a participat la vreo încoronare britanică! Chestie de orgoliu de peste „gârla cea mare” de-i zice Atlantic! Deci, după cum sigur știți, regele Charles al III-lea va fi încoronat sâmbăta viitoare la Westminster Abbey din Londra, urmând o tradiţie care datează de aproximativ o mie de ani. Noul rege care şi-a afişat dorinţa de a moderniza încoronarea sa care va avea loc sâmbătă, pe 6 mai, va depune jurământul regal, aşa cum dictează tradiţia, în limba engleză, promiţând „să apere religia” anglicană şi să protejeze Biserica Angliei. Potrivit reprezentanților casei regale britanice, „încoronarea trebuie să reflecte diversitatea Regatului Unit şi, pentru prima dată, textele vor fi citite și în celelalte limbi vorbite în această ţară: galeza, gaelica scoţiană şi gaelica irlandeză.” E memorabil faptul că Charles a fost primul prinţ de Wales din ultimele secole care a învăţat galeza, limbă vorbită şi astăzi de mai mult de jumătate de milion de persoane. Trebuie amintit, totuși, că, pentru prima dată, reprezentanţi ai religiilor mozaică, hinduistă, sikh, islamică şi budistă, religii prezente și active printre supușii Coroanei britanice, vor juca un rol activ în cadrul ceremoniei care urmează a avea loc sâmbătă. Odată Charles încoronat, acești reprezentanţi îl vor saluta declarând că, „în calitate de vecini în credinţă, recunoaştem valoarea serviciului public. Suntem uniţi cu persoane de toate credinţele şi cultele în mulţumire şi în serviciul vostru pentru binele comun”, potrivit unor elemente „lăsate să scape” în public de către persoane din apropierea lui Justin Welby, arhiepiscopul de Canterbury, cel care va conduce, practic, ceremonia de încoronare. De asemenea, membri ai Camerei Lorzilor proveniţi din rândul minorităţilor religioase vor purta articole fără vreo semnificaţie creştină, cum ar fi brăţări de aur şi roba regală. Aceleași surse care au dezvăluit, picătură cu picătură, „scenariul ceremoniei de încoronare”, după un veritabil plan de PR, în opinia mea, fiind citate de majoritatea agențiilor de presă, mai spun că Rishi Sunak, primul prim-ministru de origine hindusă din istoria Regatului Unit, va citi un fragment din Biblie.
Se știe, îndeobște, că regele Charles al III-lea este un credincios devotat, dar are, firește, ca monarh britanic, şi un interes de lungă durată pentru alte religii şi a mai afirmat că vrea să apere toate credinţele prezente în rândurile compatrioţilor și supușilor săi şi nu numai religia anglicană, într-o ţară în care populaţia este mult mai diversă decât acum șapte decenii, când a fost încoronată mama sa, regina Elisabeta a II-a. O altă premieră în timpul ceremoniei de sâmbătă este faptul că regele Charles se va ruga cu voce tare, aceasta fiind o rugăciune în care îi va cere Domnului să poată „fi o binecuvântare pentru toţi copiii, pentru toate credinţele şi cultele”. Același arhiepiscop de Canterbury mai spunea recent că: „încoronarea este în primul rând un act de cult creştin”, dar, „în acelaşi timp, ceremonia conţine elemente noi care reflectă diversitatea societăţii noastre contemporane”. Unii mai cârcotași, atât de pe la noi cât și din lumea largă, „cârtesc” că aceste ceremonii „papă” prea mulți bani, iar planeta e săracă etc! Să fim serioși, britanicii, prin simbolistica încoronării regelui lor, mai apasă puțin pe pedala accelerației demonstrației în fața lumii întregi a faptului că „imperiul contraatacă”, ca să parafrazez un film dintr-o serie celebră! Cât despre banii lui Charles și ai Regatului Unit, eu nu mi-aș face prea multe griji! Are balta pește! Din sursele pe care le poate găsi oricine pe „vasta nemărginire a internetului”, reiese că regele Charles al III-lea are la dispoziție o avere considerabilă, adăugând la moştenirea sa regală și o parte din averea acumulată în calitate de prinţ de Wales, de-a lungul întregii sale vieți. Conform evaluărilor acestor surse, după ce a intrat în posesia moştenirii rămase de la mama sa, regina Elizabeth II, o avere evaluată la 360 milioane de lire sterline, averea actualului rege se va ridica la circa 600 de milioane de lire sterline. Asta la un prim calcul! Apropo de averea acumulată de el, personal, ca fost prinț de Wales, Charles a urmat o politică susținută și inteligentă de diverse și pricepute investiţii pentru a-şi reface averea după celebrul său divorţ de Diana. La acea vreme, acel divorț l-a costat pe Charles suma de șaptesprezece milioane de lire sterline în 1996, dar nu l-a „tulburat” pecuniar chiar așa de dur, din moment ce Charles a putut conta pe resursele Ducatului de Cornwall, resurse de care a avut parte încă de la urcarea pe tron a mamei sale, în anul 1952, şi până la decesul Elisabetei, în 2022. Acest patrimoniu regal a fost pus la punct undeva prin secolul al XIV-lea în ideea de a conferi o anume independenţă financiară moştenitorului regal.
Cum se întâmplă aceasta? Moștenitorul regal este în proprietatea efectivă a Ducatului de Cornwall dar primeşte profiturile generate de resursele de acolo până la urcarea pe tron. Concret, pe lângă cele 260 de ferme de acolo, Ducatul de Cornwall deţine o sumă de 52.450 de hectare de teren şi închiriază proprietăţi comerciale cu o valoare de 345 de milioane de lire sterline. Chiar nu sunt sume de ici-colea! În principiu, orice moștenitor regal britanic face „turul” fermelor din Ducat, ferme pe care le închiriază celor care exploatează aceste ferme şi îi „orientează” să folosească metode de agricultură durabilă. Ca o pată de culoare de acolo, Charles a construit acolo chiar şi un sat, Poundbury pe numele său, în apropiere de Dorchester, unde şi-a pus în practică preferinţele sale în materie de arhitectură. Adevărul este că, după sursele britanice de presă, sub conducerea lui Charles, patrimoniul Ducatului de Cornwall a crescut şi, potrivit unui foarte recent raport anual, regrupează active cu o valoare de peste un miliard de lire sterline. În acest context, veniturile ajunse în „teșchereaua” fostului prinţ Charles s-au ridicat la 23 de milioane de lire sterline, adică o creştere de peste 40% de-a lungul ultimilor cincisprezece ani. Firește, odată cu urcarea pe tron a lui Charles, aceste venituri vor reveni fiului său William, actualul prinț de Wales. „Rezerva” Harry nu va primi mai nimic…Mai ales după recentele și actualele scandaluri și poziționări (prea) publice ale sale! Mai trebuie să știți că, în conformitate cu niște tradiţii care datează de mai multe secole, tradiții „întărite” prin anii 1990 pentru a evita disoluţia patrimoniului regal, Charles „nu va plăti niciun impozit pe moştenire”. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că testamentul reginei Elizabeth II nu a fost făcut public, acesta fiind un alt privilegiu al monarhilor britanici. Site-ul Observatornews.ro spune, într-un articol pe această temă, citând cotidianele britanice că: „într-o serie de articole cotidianul The Guardian a încercat să evalueze averea regală, optând să includă şi bunurile Ducatului de Lancaster, care din punct de vedere legal sunt controlate de stat dar ale cărui beneficii revin suveranului. Cotidianul a inclus şi vehiculele de lux, care tehnic sunt deţinute de stat dar sunt utilizate de familia regală. La acestea, The Guardian a adăugat şi operele de artă, precum un tablou de Claude Monet cumpărat pentru 2.000 de lire sterline de Elizabeth II, după cel de al doilea război mondial, şi care acum este evaluat la 20 de milioane de lire sterline. Rezultatul ar fi că averea lui Charles s-ar ridica la 1,8 miliarde de lire sterline.”
Tot referitor la averea regală britanică, trebuie amintit că atât acel vestit castel de la Balmoral, unde familia regală şi petrece vara, cât şi cel de la Sandringham, fac parte din proprietăţile moştenite direct de Charles, spre deosebire de castelele Buckingham sau Windsor, reședințele istorice ale familiei regale, care aparţin, practic, statului britanic. Nu trebuie uitat că un alt simbol al monarhiei britanice, bijuteriile coroanei, sunt, de asemenea, proprietatea statului şi nu sunt incluse în calculul averii familiei regal britanice, în condiţiile în care valoarea acestora s-ar ridica la mai multe miliarde de lire. Chiar multe…Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că statul britanic îi plăteşte suveranului un „sovereign grant”, adică o „alocaţie financiară pentru suveran”, însumând cam un sfert din veniturile „Crown Estate”, un fond substanțial și vast care adună la un loc numeroase și diverse active imobiliare. Restul de trei sferturi revine direct Trezoreriei britanice. Un târg destul de profitabil și pentru stat și pentru casa regală! Sursele britanice spun că, la nivelul exerciţiului financiar 2021-2022, „alocaţia” regală pe acest „culoar de finanțare” s-a ridicat la 86,4 milioane de lire sterline. Cred că le ajunge pentru a-și stipendia ceremoniile! Ca să nu uităm și de un al treilea fond care completează averea monarhilor britanici, adică Ducatul de Lancaster, controlat de suveran, care doar în 2022, de exemplu, i-a adus reginei Elizabeth II suma de 24 de milioane de lire sterline. Cu alte calcule din alte surse diverse, pe care nu am să le mai enumăr aici, cotidianul britanic „The Guardian” afirmă, cu subiect și predicat, că averea aflată la dispoziția lui Charles s-ar ridica undeva pe la 1,8 miliarde de lire sterline. Au spus „aflată la dispoziția” lui și nu a sa personală, ca să nu fie interpretări diverse de la suma de șase sute de milioane pe care o menționam anterior până la cea de 1,8 miliarde! Cred că, în contextul ceremoniei de încoronare, e fair-play să ne amintim și de unele simboluri uzitate la aceasta, fie unele chiar mai „ezoterice” ori mai „exotice”,apropo de tendințele de autonomie ori chiar independență scoțiană. Și mă refer acum la scoțiana „piatră a destinului”.
Astfel, „Piatra din Scone”, un element-cheie prezent de secole în ceremoniile de încoronare ale monarhilor în Marea Britanie, a ajuns sâmbătă la Londra la finalul unei călătorii simbolice din Scoţia într-o cutie specială de transport, confecţionată din stejar scoţian, cu prilejul încoronării regelui Charles al III-lea de sâmbătă. Aeastă piatră, supranumită „Piatra Destinului” şi considerată un simbol sacru, un simbol istoric al monarhiei şi identităţii naţionale scoţiene, a părăsit pentru prima dată, din 1996, locul ei permanent de păstrare de la Castelul Edinburgh, pentru a fi prezentă la ceremonia încoronării regelui de sâmbătă. Westminster Abbey a oficiat sâmbătă un serviciu religios pentru a marca sosirea pietrei-simbol. Joseph Morrow, autoritatea heraldică a Scoţiei, a precizat la această slujbă, că: „Piatra vine din nou în acest loc la comanda regelui Charles al III-lea, ca un act de unitate şi un simbol al prieteniei’‘.
Apropo de simboluri și simbolistică, în general, originea pietrei este învăluită în mister, dar i se atribuie faptul că ar fi fost folosită la toate ceremoniile de încoronare ale regilor Scoţiei încă din secolul al IX-lea. O întâmplare mai „tulburată” a avut piatra la mijlocul secolului trecut, Astfel, în 1950, chiar de Crăciun, piatra a fost luată/furată de naţionalişti scoţieni de la Westminster Abbey, dar a fost recuperată ulterior din altarul principal al abaţiei Arbroath din Scoţia, la o distanţă de 800 de kilometri. Ca să fie împăcată și „capra” englezească și „varza” scoțiană, a fost mutată oficial în Scoţia cu titlu permanent în 1996 şi va reveni acolo după încoronarea lui Charles de sâmbătă!
La fel precum „toacă” diverse știri despre încoronare, agențiile de știri internaționale mai speculează diverse „chestii” și pe seama faptului că președintele SUA nu participă la ceremonia de încoronare de pe 6 mai. Deși, după cum se cunoaște foarte bine, au pornit ca rivali înverșunați la începutul istoriei lor diplomatice comune, SUA și Marea Britanie se bucură, în prezent, de relații deosebit de apropiate, clădite și pe ceea ce Winston Churchill numea, la mijlocul secolului trecut, „o relație specială”. Totuși, vechea relație de rivalitate din secolul al XIX-lea dintre Marea Britanie, pe atunci „adevărata și unica superputere a lumii”, și SUA, o țară care evolua, pas cu pas, spre a fi o putere semnificativă în zona emisferei occidentale, a dus la împământenirea unei cutume care se respectă până astăzi, anume că președinții americani nu participă la încoronările regilor de la Londra. Încoronarea regelui Charles al III-lea este primul astfel de eveniment din ultimele șapte decenii și marchează începutul unei noi ere nu doar pentru Marea Britanie, ci și pentru celelalte state care formează „Commonwealth”-ul britanic, organizația internațională direct succesoare a Imperiului britanic. Deși a fost, firește, invitat să participe la ceremonie, președintele american Joe Biden a refuzat invitația, conform cutumei despre care aminteam anterior, dar a afirmat public că va trimite un reprezentant diplomatic la ceremonie precum și pe soția sa, Jill Biden.
Cum era de așteptat, Casa Albă nu a făcut vreo precizare clară referitoare la motivul pentru care Joe Biden nu va fi prezent la această ceremonie, dar Biden a mai adăugat că „își dorește să se întâlnească cu regele la Londra, la o dată viitoare”. Referitor la cutuma despre care aminteam, deși unii politicieni britanici mai cârcotași au fost tentați să acorde explicații politice absenței președintelui american, mai ales referitoare la „originile sale irlandeze”, origini pe care și le-a clamat recent, la vizita sa din Irlanda, istoricii britanici și cei americani sunt mai tranșanți și spun că motivul ține, pur și simplu, de acea tradiție veche de secole a președinților americani, care au refuzat, încă de la începutul existenței SUA, să participe la vreo ceremonie de încoronare. Nu trebuie să uităm că, până după mijlocul secolului al XIX-lea, relația dintre cele două țări a fost, de principiu, una de rivalitate dură și de „împungere reciprocă”, pe diverse planuri, în cel mai rău caz, sau de „răceală și ignorare” în cel mai bun caz. După revoluția americană din perioada anilor 1775-1783 și ulterior războiului din 1812, în urma căruia trupele britanice au incendiat Casa Albă și clădirea Capitoliului, relațiile americano-britanice s-au păstrat foarte reci o lungă perioadă. Practic, doar din perioada domniei reginei Victoria (1837-1901), publicul american a început să devină favorabil la adresa fostei lor metropole coloniale. Chiar și atunci, președintele SUA, Martin van Buren, cel de-al optulea președinte al SUA, între 1837 și 1841, nu a participat la încoronarea reginei Victoria. Laura Beers, profesoară de istorie la American University din Washington D.C. spune că: „nu era practic pentru un președinte american să vină să participe la încoronare în acea vreme, dar acest precedent a devenit, pur și simplu, o tradiție după asta”. De cealaltă parte a „gârlei” atlantice, în arealul britanic, Troy Bickham, de la Royal Historical Society, spune că: „înainte de dezvoltarea călătoriilor aeriene transatlantice în 1939, vizitele pe celălalt mal al Atlanticului nu erau practice.” După ce istoria de pe planeta noastră a „născut” conflagrațiile mondiale, cel de-al doilea război mondial a reprezentat un moment de veritabilă cotitură în relațiile anglo-americane și a oficializat o adevărată „comuniune” diplomatică, politică și militară, în fond o reprezentare a ceea ce Churchill definise ca fiind „relația specială” dintre cele două țări. Chiar și casa regală britanică a dezvoltat o relație mai apropiată cu SUA, iar pe timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, Dwight Eisenhower (viitor președinte american), pe atunci comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, a dezvoltat o relație amicală atât cu regele britanic George al VI-lea cât și cu fiica sa, viitoarea regină Elisabeta a II-a.
Ulterior, Dwight Eisenhower a fost ales președintele SUA chiar în 1952, în același an în care Elisabeta a devenit regină. Ca o nouă „întărire” a cutumei pomenite anterior, la fel ca președinții de dinaintea sa, în ciuda relațiilor cordiale dintre britanici și americani, președintele SUA nu a participat la încoronarea Elisabetei în iunie 1953. Trebuie menționat faptul că relațiile bune dintre cele două țări au continuat, iar în 1957, Elisabeta a II-a a mers la Washington în prima ei vizită oficială ca suverană a Marii Britanii, iar, doi ani mai târziu, președintele Eisenhower a venit la Londra.
Acum am să părăsesc „variațiunile” pe tema urcării oficiale pe tronul britanic a lui Charles al III-lea doar pentru a menționa că răsare „din negura uitării” chiar tanti Angela! Sau frau Angela, „pretina” apropiată a lui nenea Volodea, cel „atoatestăpânitor” de la Kremlin (cât o mai fi…). Se pare că frau Merkel s-a simțit din ce în ce mai deranjată de toate afirmațiile existente-n spațiul public din ultimul an cum că ea l-ar fi încurajat, fie prin acțiunile sale, fie prin diverse inacțiuni, pe autocratul moscovit să dea cu gardul în oiștea istoriei și să renască un război crud în mijlocul geografic al Europei! Astfel, madam fostă cancelar german, Angela Merkel, a spus, citată fiind de diverse agenții de presă, că nu ar trebui să „ne îngustăm prea mult mințile” atunci când vine vorba de găsirea unei soluții pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina. Adică, frau Mekel zice precum un mioritic „dătător” de citate celebre: „să fie bine ca să nu fie rău”!
epa08120124 Russian President Vladimir Putin (R) and German Chancellor Angela Merkel shake hands during a joint press conference after their talks in the Kremlin in Moscow, Russia, 11 January 2020. Merkel is in Moscow to discuss current international issues such as the situation in Syria, Libya, Ukraine and US-Iran tensions as well as bilateral relations. EPA-EFE/PAVEL GOLOVKIN / POOL
Dânsa a spus că:„este important pentru mine – și am încercat mereu – să nu ne restrângem prea mult orizontul. Când cineva ca Wolfgang Ischinger, fostul președinte al Conferinței de Securitate de la München, spune că trebuie să ne gândim la faptul că la un moment dat va trebui să negociem, atunci nu ar trebui să-l huiduim imediat”. Merkel a profitat de moment (ori, mai bine zis, l-a creat…) pentru a-și apăra politica sa anterioară cu privire la Rusia și deciziile sale de politică energetică care au făcut ca Germania să fie puternic dependentă de gazul rusesc. În acest context, ea a ținut să spună că: „aș fi preferat ca gazul să fie importat din Marea Britanie și Norvegia, așa cum făceam noi, și din Țările de Jos. Dar nu mai era disponibil. Pentru noi, întrebarea era: GNL mai scump – cu o treime mai scump – sau gaz rusesc mai ieftin”. Pentru cine a uitat, frau Angela Merkel a fost cancelar al Germaniei timp de șaisprezece ani și a fost criticată pentru deschiderea sa „prea largă” față de Rusia și al său autocrat Vladimir Putin, dar și pentru decizia sa de a „frâna” Ucraina și de a nu conferi Ucrainei „foaia de parcurs” pentru aderarea la NATO, la summitul NATO de la București din anul 2008. Atunci a fost, mai mult decât clar, implicată „mânuța” și voința pseudo-țarului Volodea, împletită cu necesitățile Angelei!
Russian President Vladimir Putin and German Chancellor Angela Merkel attend a news conference following their talks in Moscow, Russia August 20, 2021. Sputnik/Sergei Guneev/Kremlin via REUTERS ATTENTION EDITORS – THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY.
Mai merită să ne amintim și faptul că, vorbitoare fluentă de limbă rusă după ce a crescut în fosta Germanie de Est comunistă, Merkel și-a atras, deseori, critici din partea SUA și a altor state și pentru că a susținut proiectul construirii gazoductului „Nord Stream 2”, conceput pentru a livra gaz rusesc direct în Germania. În contextul agresiunii rusești asupra Ucrainei, succesorul Angelei, Olaf Scholz, a renunțat la proiect. Ar mai fi multe de spus, firește, despre cele întâmplate prin lumea largă în ultima săptămână, dar nu mi-am propus să mă transform în agenție de știri externe, ci doar să „aglutinez” aici un subiect-două care mi se par mie mai interesant de „măcinat” din noianul de fapte, date și întâmplări ale „lumii large”. Ce va mai fi pe unica planetă albastră „din zonă” în viitorul apropiat? Repet ce mai ziceam și cu alte ocazii: om trăi și om vedea! Pentru azi am terminat de povestit și vă mulțumesc pentru răbdarea de a fi rămas cu aceste rânduri până la finalul lor! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse și surse foto:
https://www.bbc.com/news/world-us-canada-65419766
https://www.newsweek.com/why-joe-biden-skipping-coronation-no-swipe-king-charles-1792099
https://www.gbnews.com/royal/king-charles-coronation-joe-biden-us-royal-family-latest
https://stylecaster.com/charles-net-worth/
https://www.edinburghcastle.scot/see-and-do/highlights/the-stone-of-destiny
https://www.britannica.com/topic/Stone-of-Scone
https://www.euractiv.com/section/global-europe/news/merkel-and-putins-forced-rapprochement/
Opiniile cititorului
Continue reading
