Current track

Title

Artist


Prins de polițiști după ce a provocat un accident în Târgu Neamț

#Postat de on februarie 1, 2019

Prins de polițiști după ce a provocat un accident, în Târgu Neamț, în această noapte. (01.02.2019)

Un bărbat de 36 ani, din Agapia, a fost prins de poliţişti după ce a provocat un accident. Acesta avea o alcoolemie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii din cadrul  Poliţiei Târgu Neamţ au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Mihail Sadoveanu, din Târgu Neamţ.

Conducătorul autoturismului, un bărbat de 36 ani, din Agapia, nu ar fi respectat indicaţiile poliţiştilor, care au plecat în urmărirea sa.

Pe pe strada 1 Mai, într-o curbă, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat un autoturism parcat. Imediat, au intervenit poliţiştii care au constatat că acesta nu suferise leziuni ce necesită îngrijiri medicale. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, poliţiştii l-au condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală.

sursa: IPJ Neamț

Jurnal de Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *