Current track

Title

Artist


Primăria Piatra-Neamț acordă un nou lot de locuințe ANL

#Postat de on septembrie 18, 2020

Municipalitatea pietreană anunță că în ședința de Consiliu Local din 17 septembrie 2020, s-a aprobat acordarea unui număr de locuințe ANL tinerilor din Piatra-Neamț care și-au actualizat dosarul în perioada 03.02.2020 – 15.07.2020, conform clasamentului în curs, de la poziția 1 până la poziția 36.

,,A fost o preocupare a administrației publice locale oferirea de locuințe ANL tinerilor din Piatra-Neamț. În ultimii 4 ani, s-a oferit la fiecare sesiune pentru depunerea dosarelor câte o locuință ANL tuturor solicitanților care au îndeplinit condițiile legale. Pentru a continua în același ritm, Primăria Piatra-Neamț a obținut aprobare de la Agenția Națională pentru Locuințe ca aceasta să construiască de noi blocuri de locuințe ANL, pentru început prin includerea într-un program care cuprinde realizarea a 3 blocuri de locuințe în municipiul Piatra-Neamț, care se vor realiza etapizat.

Anul acesta este programat a se finaliza primul bloc dintre cele trei, un bloc cu 20 de unități locative care vor fi repartizate tinerilor până în 35 de ani, conform criteriilor stabilite de ANL”, au transmis reprezentanții Primăriei Piatra Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *