Current track

Title

Artist


Premierul Nicolae Ciucă în Neamț

#Postat de on mai 7, 2023

Vizita premierului Nicolae Ciucă în județul Neamț a inclus și întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri din zona municipiului Roman și Târgu Neamț, dar și vizite la câteva firme din Cordun, Roman și Piatra Neamț, care au înregistrat performanțe în domeniul construcțiilor și alimentației.  ”Apoi am ales să merg la trei companii cu capital românesc. Unele dintre ele au beneficiat de ajutor de stat, altele de liniile de finanțare europene și sunt foarte bucuros să evidențiez mândria atât a conducătorilor companiilor, cât și a celor care lucrează acolo că realizează acele produse pe care se pune eticheta <<Produs în România>>. Iar aici este o companie care este condusă de doi tineri. Am vrut să stau de vorbă, am vrut să vedem ce se întâmplă aici. Nu pot decât să mă bucur, să-i felicit pentru curajul pe care l-au avut, pentru proiectele pe care le au în continuare și, de asemenea, să mă bucur că la nivelul guvernului au fost identificate acele soluții prin care să sprijinim astfel de proiecte ambițioase, care au recunoaștere atât pe plan național și, cum ne împărtășeau, încep să fie recunoscute și în plan internațional. Este, de asemenea, o oportunitate să vedem în realitate ce se întâmplă, cum se întâmplă, care sunt nevoile, cum putem să îmbunătățim deciziile, politicile guvernamentale, astfel încât să sprijinim inițiativa și să putem să asigurăm acele condiții ca afacerile românești să poată să se dezvolte, să poată să prindă consistență și să avem cu adevărat cu ce ne mândri”, a precizat premierul Nicolae Ciucă, la conferință de presă organizată la o firmă din Piatra Neamț.

Premierul României a vorbit și despre incidentul de la Belgrad, unde un elev și-a împușcat colegii de clasă. ”Știți foarte bine că există o adevărată dezbatere pe acest subiect. Au fost dezbateri legate de ceea ce s-a întâmplat, sigur, nu la nivelul acela, Doamne ferește, nici nu ne dorim vreodată să avem astfel de incidente în școli. Dar sunt totuși anumite fapte care s-au petrecut și în școlile din România și la nivelul Ministerului Educației, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, inclusiv cu Ministerul Dezvoltării, sunt grupuri de lucru care analizează și identifică măsurile care trebuie luate în sistemul de educație din țara noastră. Împreună cu noi, astăzi, a fost și doamna ministru al educației. Este clar că nu doar o măsură sau un set de măsuri pot să rezolve aceste probleme. Este vorba de o legătură între ceea ce înseamnă educația în familie, în școală, în societate, măsurile de prevenție care trebuie luate instituțional. Și sunt aceste aspecte de prevenire, din ce am înțeles eu, din primele date de la aceste grupuri de lucru, care sunt cele mai importante și care stau pe masa celor trei instituții. Este tragic ce s-a întâmplat. Îmi exprim încă o dată regretul și transmit condoleanțe omologului din Serbia. Este o chestiune atât de gravă încât o măsură anunțată acum în fața microfoanelor nu rezolvă problema”, a precizat Nicolae Ciucă.

Comasarea alegerilor a fost un alt subiect abordat. ”Atunci când am discutat comasarea alegerilor, nu am făcut-o voluntar, ci am avut în vedere că, în urma sondajelor efectuate la nivelul fiecărui partid… și cu toții știm, toți partenerii din coaliție, peste două treimi dintre români văd anul 2024 cu patru-cinci runde de alegeri, ca fiind unul cât se poate de aglomerat și, cum vă spuneam, această proporție, de peste două treimi, este de acord ca numărul de alegeri să fie redus. Și atunci căutăm împreună soluții pentru ca cel puțin două dintre ele să poată să fie comasate și măcar să reducem cu un rând de alegeri, pentru că, ținând cont de perioada de campanie, de intervalul dintre alegeri, perioada în care, în loc să ne ocupăm de ceea ce înseamnă componenta executivă, va fi o campanie politică. Nu ne putem permite să pierdem aproape un an de zile în tot acest ansamblu în care trebuie să gestionăm fondurile din PNRR, fondurile din Cadrul Multianual Financiar și, desigur, ceea ce avem în programul de guvernare. Chiar dacă este an electoral nu înseamnă că lăsăm totul deoparte și ne ocupăm doar de alegeri”, a spus Nicolae Ciucă, premierul României.

Ordonanţa de urgență a guvernului care vizează reducerile bugetare, supraimpozitarea bugetarilor și impozitarea progresivă, premierul a dat lămuriri în cadrul conferinței de presă. ”Ordonanța urmează să fie prezentată săptămâna viitoare în coaliție și în momentul în care Ministerul de Finanțe va prezenta toate datele și le vom analiza și vom agrea împreună cu partenerii de coaliție, imediat, că va fi la ședința de guvern de miercuri sau într-o ședință de guvern ulterioară, cert este că săptămâna viitoare vom adopta această ordonanță care, încă o dată, prevede o rânduială în ceea ce privește cheltuielile de la buget, și aici ne referim la bunuri și servicii, ne referim la reducerea cheltuielilor pentru achiziția de autovehicule și mobilier și alte cheltuieli care nu fac obiectul. Putem să funcționăm și să administrăm, în continuare, țara și fără aceste cheltuieli. Și, desigur, acolo unde va fi necesar, de ce spun necesar, pentru că sunt instituții care deja, prin bugetul anual, au prevăzute cifre de școlarizare și acolo nu putem să stopăm încadrările, dar în instituțiile unde nu va fi absolut necesar să continue ocuparea funcțiilor și acelea vor fi stopate. Deci, săptămâna viitoare! Celelalte chestiuni care țin de impozitare, supraimpozitare, sunt, de asemenea, elemente de analiză pe care le așteptăm de la Ministerul de Finanțe. Nu putem să venim cu astfel de taxe, suntem la mediul privat, discutăm cu mediul privat, îi încurajăm să facă investiții, îi încurajăm să se dezvolte. Nu ar fi corect din partea statului să vină peste noapte cu astfel de măsuri. Iar adoptarea la nivelul guvernului a unei astfel de decizii nu poate să se întâmple în acest moment, pentru că trebuie, de asemenea, asigurate condițiile de constituționalitate și celelalte elemente pe care trebuie să le avem clar pe masă vizavi de efectele și consecințele acestor măsuri. Nu am sumele, nu am sumele. Impozitarea progresivă este o soluție care se poate aplica doar atunci când vom avea toate instrumentele necesare, mai precis digitalizarea la nivelul Ministerului Finanțelor pentru determinarea venitului global, pentru că discutăm de impozitare progresivă, în condițiile în care putem să determinăm venitul global. Așa cum astăzi toate aceste cifre încă sunt ținute cu creionul în registre, este imposibil să se aplice impozitarea progresivă”, a mai declarat Nicolae Ciucă, șeful guvernului român.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *