Current track

Title

Artist


Postul, hrană pentru suflet

#Postat de on martie 11, 2019

Postul, hrană pentru suflet

Așa cum spunea Arhimandritul Ioanichie Bălan, postul este medicament şi leac pentru trup, iar rugăciunea este hrană pentru suflet.

Cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai încheiem perioada pregătitoare şi deschidem calea Postului Mare: cele şapte săptămâni înaintea Sfintelor Paşti. Ne aflăm la un moment de răscruce, o culme şi un hotar…

 

“Acolo e adevarata sărbătoare, acolo unde e mântuirea sufletelor, unde e pace şi inţelegere, unde e alungat orice gând lumesc, unde e izgonit strigătul, zgomotul, umbletele bucătarilor, tăierile de animale; unde în locul acelora sălăşluieste liniştea, pacea, dragostea, bucuria, bunătatea şi alte nenumărate bunătaţi…

Postul este hrana sufletului

 

…Și, după cum hrana trupească ingraşă trupul, tot aşa şi postul face mai puternic sufletul, îl face mai uşor, îi dă aripi, îl face să stea la înălţime, să se gândească la cele de sus şi să se ridice mai presus de plăcerile şi dulceţile acestei vieţi.” (Avva Pimen)

Postul Paștelui a început…și a început de azi, 11 martie și se termină pe 27 aprilie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durată întâlnite în Biserica Ortodoxă, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinând seama că el amintește și de postul celor 40 de zile ținute de Hristos înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Paști avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau să primească botezul în noaptea Invierii.

De-a lungul timpului, Postul Paștilor a fost ținut cu multă rigurozitate.

 

Canonul 69 apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii si cu excomunicarea pe credincioșii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri și de vineri si pe cel al Paresimilor. Nu se admiteau excepții decât în cazuri de boală.

Motivul principal al postirii în Postul Paștelui era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paști și să între în biserică. Totuși, Postul Paștelui a devenit absolut firesc o perioadă de pregătire spirituală pentru toți creștinii să sărbătorească Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Ținând seamă că Postul Mare aduce aminte de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, 1-2) a fost numit și Paresimi. În primele secole se obișnuia să se postească doar în Vinerea Patimilor, sau doar două zile înainte de Paști sau o săptămâna.

În Postul Mare creştinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animală. Mai mult, aceştia trebuie să se înalte sufleteşte prin rugăciune alături de fapte bune.

Postul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.

Postul Paștelui nu este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru noi, postul este un prilej de bucurie, de liniște, de fericire.

 

In perioada postului Paștelui nu trebuie să fim triști, letargici sau singuri…în post trebuie să învățăm să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară, să învățăm să ne iubim mai mult…Si să așteptăm cu emoție minunea de la sfârșitul postului, și anume Invierea Domnului.

Postul Paștelui trebuie să fie și un bun prilej de iertare.

 

Daca nu iertăm pe aproapele nostru, Bunul Dumnezeu cum să ne ierte pe noi? Postul trebuie sa fie înstrăinarea de toate deșertăciunile acestei lumi, înfrânarea limbii, depărtarea de toate poftele, de clevetire, de minciună si de toate relele.

Sfantul Ioan Gura de aur spune: “Postiti? Arătațimi-o prin fapte. Cum? Dacă vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcati-vă cu el; o femeie frumoasă, întoarceti capul; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați. Nu numai gura, ci si stomacul vostru sa postească și ochii și urechile și picioarele și mainile voastre si toate mădularele trupului vostru.”

Trebuie să păşim cu inima curată în Postul cel Mare, în vederea Paştelui, a trecerii noastre de la omul trupesc la omul duhovnicesc, pentru ca nu numai cu gura, dar şi cu strunele sufletelor noastre să putem cânta „Hristos a Înviat!”.

 

Sursa

Jurnal de Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *