Polițiștii vasluieni implicați în acțiunea Railpol
În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, Poliția Română, prin intermediul Direcției de Poliție Transporturi, participă la o acțiune organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, având drept scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice.
Polițiștii vasluieni implicați în acțiunea Railpol
Peste 2.500 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră, acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.
La nivelul județului Vaslui, 17 polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, poliție rutieră și ordine publică sunt angrenați în derularea acestei acțiuni care vizează verificarea trenurilor de persoane şi marfă, a staţiillor şi triajelor feroviare, precum şi a altor zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate.
De asemenea, se efectuează verificarea mai multor obiective economice care gestionează infrastructuri critice, precum și a centrelor de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.
Cristina Rădulescu
Tagged as Cristina Rădulescu
Jurnal FM 
