Polițiștii SICE Vaslui, controale la produsele din tutun comercializate pe raza județului
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 28, 2021
Prevenirea și combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul producției, introducerii în țară, transportului, depozitării, distribuției și comercializării produselor din tutun, in atentia polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

S-au derulat acțiuni, pe raza județului Vaslui, in data de 25 septembrie 2021, pentru depistarea neregulilor si contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (combaterea spălării banilor și a evaziunii fiscale).
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 48 de agenți economici și legitimate peste 50 de persoane.
S-au aplicat un număr de 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.500 de lei.
Au fost confiscați peste 1.836 de lei, precum și bunuri (țigarete, articole de îmbrăcăminte și înclțăminte contrafăcute și alte produse nealimentare) în valoare de peste 5.862 de lei, care erau comercializate fără documente legale de proveniență.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.
Sursa: IPJ Vaslui 28.09.2021
Jurnal FM 