Current track

Title

Artist


Poliția Locală: ”Un nou început pentru elevi, părinți, cadre didactice și polițiștii locali!”

#Postat de on septembrie 8, 2023

Luni începe un nou an școlar, iar reprezentanții Poliției Locale Piatra Neamț au transmis că efectivele Biroului Siguranță Rutieră și Ordine Publică ”se vor asigura că traficul în municipiul Piatra Neamț, la orele deschiderii oficiale a noului an școlar, va fi unul fluent, mai ales în proximitatea unităților de învățământ. Echipajele Biroului Rutier se vor afla în principalele puncte din cartierul Dărmănești – intersecție str. Mi. Viteazul cu str. Dărmănești, Pod Orion acolo unde de obicei se creează blocaje din cauza afluxului mare de autovehicule, dar și în zona străzilor Petru Rareș, Ștefan cel Mare, Piața 22 Decembrie, Piața Ștefan cel Mare. De asemenea, ordinea și siguranța elevilor ori prevenirea producerii de fapte antisociale vor fi misiunile de bază ale patrulelor de ordine publică, prezente la cele 9 școli și licee repartizate Poliției Locale Piatra Neamț”, a precizat Irina Ștefănescu, purtător de cuvânt Poliția Locală Piatra Neamț.

Pe tot parcursul anului școlar 2023 – 2024, polițiștii locali vor asigura măsuri de ordine publică și siguranță rutieră în imediata apropiere a unităților școlare arondate: Colegiul Național ”Petru Rareș”, Colegiul Național de Informatică, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, Colegiul Național ”Gheorghe Asachi”, Grupul Școlar Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, școlile gimnaziale nr. 5, 8, 11 și Liceul Teologic ”Sf. Împărați Constantin și Elena”. În cazul producerii unor incidente neplăcute, atât cadrele didactice, personalul auxiliar, cât și elevii unităților de învățământ pot apela la polițiștii locali prezenți zilnic în zona căilor de acces, atât la începerea orelor de curs, cât și la sfârșitul acestora.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *