Piatra-Neamț: Trecerea pietonală peste calea ferată din zona ștrandului a fost finalizată
#Postat de Antoniu Lovin on decembrie 16, 2021
Săptămâna aceasta s-au finalizat lucrările de execuție la trecerea pietonală peste calea ferată din zona punții de la ștrandul din Piatra-Neamț.

Sursa foto; facebook primăria Piatra-Neamț

”Aceasta a fost realizată pentru a oferi pietonilor posibilitatea de a traversa mai ușor, în condiții de siguranță și confort calea ferată pentru a ajunge la puntea pietonală peste Râul Bistrița. Pentru realizarea obiectivului s-au executat 3 categorii de lucrări: s-a amenajat aleea de acces pietonal, s-au montat dalele de cauciuc și s-au efectuat lucrări de semnalizare cale ferată. Lucrările au fost realizate respectându-se rigorile și standardele prevăzute de lege. Devizul de lucrări pentru această investiție a fost întocmit de un proiectant autorizat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Autoritatea Feroviară Română – AFER, ca furnizor feroviar cu drept pentru servicii feroviare critice de ”proiectare și consultanță în domeniul infrastructurii feroviare, cu excepția instalațiilor feroviare”.
Valoarea lucrarii este de aproximativ 150.000 lei”, transmite primăria Piatra-Neamț.
Jurnal FM 