Piatra-Neamț: Minoră accidentată pe trecerea pentru pietoni
#Postat de Carmen Vintu on martie 10, 2022
Astăzi, 10 martie, în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în Piatra Neamț.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie, de 55 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Petru Rareș, a surprins și accidentat o minoră, de 16 ani, din aceeași localitate, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Sursa: I.P.J. Neamț
Jurnal FM 