Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului: 8 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023 în Parcul Central din Piatra-Neamț
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 16, 2022
Cetățenii și turiștii se vor bucura de magia sărbătorilor de iarnă, puțin mai repede. Recent, primarul din Piatra-Neamț, Andrei Carabelea a anunțat data de la care oamenii vor putea vizita câteva dintre atracțiile festive care îi așteaptă, atât pe adulți, cât și pe cei mici.
„Anul acesta aducem atmosfera sărbătorilor de iarnă inspirați din istoria orașului nostru. În urmă cu 591 de ani, domnitorul Alexandru cel Bun menționează „o casă a lui Crăciun de la Piatra”, prima atestare documentară a orașului nostru. În secolul al XV-lea, așezarea noastră este cunoscută ca „Piatra lui Crăciun”.

Pentru Crăciunul din acest an am pregătit un tărâm al poveștilor, al copilăriei și al farmecului de odinioară al sărbătorilor – Tărâmul Moșului în Piatra lui Crăciun. Parcul Central va deveni ținutul luminilor și al personajelor de basm, un sat al Moșului cu activități pentru toate vârstele.
Cei mici vor putea să-i întâlnească pe Moș Crăciun și spiridușii săi și copiii de toate vârstele vor putea să-i lase Moșului scrisoarea cu dorințe.
Nu uităm nici de bucatele tradiționale și nici de bradul de Crăciun, cel mai impresionant pe care l-am avut vreodată la Piatra-Neamț. Mai avem multe surprize și vă așteptăm să le descoperiți pe toate, începând cu 8 decembrie”, transmite edilul orașului pe pagina de Facebook.
Jurnal FM 