Petru Manoliu, romancier român, eseist și traducător
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 29, 2026
Petru Virgil Manoliu (28 ianuarie 1903, Mihăileni – 29 ianuarie 1976, București) a fost romancier, eseist, traducător și publicist român, o personalitate complexă a vieții literare interbelice. O parte importantă a operei sale de început se înscrie în curentul trăirist, fiind influențată de lecturi filozofice, de anxietatea existențială și de modelul literar al lui André Gide. Activitatea sa literară a fost strâns legată de jurnalism, oscilând între colaborări la publicații de stânga și apropierea de gândirea mistică și de dreapta radicală promovată de Nae Ionescu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Manoliu s-a orientat spre ficțiunea istorică și a publicat articole cu un pronunțat caracter anticomunist.

Sursa foto: AI Generated
S-a născut în târgul Mihăileni, județul Dorohoi, într-o familie de intelectuali, fiind fiul profesorului Ion Manoliu și al Victoriei Manoliu, născută Stavrat. După studiile primare urmate în localitatea natală, a continuat școala la Botoșani și Iași, apoi s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. În perioada studenției a lucrat la Biblioteca Academiei Române, fiind sprijinit de filosoful Petre P. Negulescu. A debutat ca publicist și redactor la reviste și ziare importante ale vremii, colaborând cu „Bilete de papagal”, sub conducerea lui Tudor Arghezi, și cu ziarul „Curentul”. În 1931 a fondat revista „Pământul”, cu sediul la Botoșani, marcând începutul unei cariere jurnalistice intense, desfășurate adesea sub diverse pseudonime.
În anii ’30, Petru Manoliu s-a afirmat ca romancier și eseist, publicând romanele „Rabbi Haies Reful” și „Tezaur bolnav”, lucrări care reflectă frământările metafizice ale „noii generații” literare. A făcut parte din cercul intelectualilor care au încercat sincronizarea culturii române cu cea europeană, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu, purtând o vastă corespondență cu unii dintre aceștia. A colaborat la numeroase reviste și ziare, fiind redactor la „Credința” și „Floarea de Foc”, publicații cu orientare spirituală ortodoxă, unde a promovat idei iraționaliste și a polemizat dur cu reprezentanți ai criticii literare tradiționale.
De-a lungul timpului, pozițiile sale ideologice au cunoscut oscilații, de la simpatii pentru stânga culturală la influența exercitată de Nae Ionescu, pe care l-a considerat un lider spiritual al generației sale. În articolele publicate în anii ’30, Manoliu a criticat atât extremismul de dreapta, cât și comunismul, pledând pentru moderație într-o epocă marcată de radicalizări politice. A fost, de asemenea, redactor la publicații precum „Lumea Românească”, „Timpul”, „Vremea” sau „România”, continuând să publice ficțiune și eseuri.
În timpul războiului a scris romanele „Moartea nimănui” și „Domnița Ralú Caragea”, precum și o piesă istorică dedicată lui Ștefan cel Mare, publicată postum. După 1945, instaurarea regimului comunist i-a adus interdicția de a publica, concedierea și, ulterior, arestări repetate. A fost trimis în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre–Marea Neagră și supus domiciliului forțat, trăind ani îndelungați în sărăcie și izolare. În această perioadă a continuat să scrie jurnale, eseuri și piese de teatru, rămase nepublicate.
Privat de dreptul de a-și tipări creațiile originale, Petru Manoliu s-a dedicat traducerilor, devenind unul dintre cei mai apreciați traducători români ai secolului XX. Traducerea romanului „Muntele vrăjit” de Thomas Mann i-a adus Premiul Uniunii Scriitorilor în 1967, iar versiunea românească a ciclului „Iosif și frații săi” este considerată o realizare remarcabilă. A tradus, de asemenea, autori importanți precum Jean Racine, Jack London, Jacques Bainville sau Adelbert von Chamisso și a manifestat un interes constant pentru filosofia europeană.
Ultimii ani ai vieții și i-a petrecut la Mogoșoaia, profund marcat de sinuciderea soției sale și retras din viața publică. A murit în 1976, lăsând în urmă o operă literară și memorialistică marcată de frământare existențială, de reflecție filozofică și de dramatismul unei vieți trăite sub semnul contradicțiilor istorice și ideologice.
Jurnal FM 