Petru M. Câmpeanu, filolog, filosof, pedagog și traducător român, membru de onoare al Academiei Române

Petru M. Câmpeanu (sau Petru Maler Câmpeanu) s-a născut în anul 1809 (după alte surse, în 1802, în Otlaca, Transilvania), într-o familie de țărani plugari ortodocși. A urmat școala primară în satul natal, apoi Preparandia din Arad, continuându-și studiile la Universitatea din Pesta, unde a obținut diploma de avocat-jurat și, în 1834, titlul de doctor în filosofie.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Română#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Între 1837 și 1849 a fost profesor de filosofie și drept natural la Academia Mihăileană din Iași, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ ale vremii. În aceeași perioadă, a ocupat și funcțiile de provizor al internatului și inspector al școlilor. Din 1849 până în 1860, a fost preceptorul copiilor familiei Sturdza-Miclăușanu, iar între 1864 și 1866, director al Bibliotecii Centrale din Iași.

Pentru contribuțiile sale culturale și academice, a fost numit membru onorific al Astrei (1861) și membru de onoare al Societății Academice Române (1871), precursoarea actualei Academii Române.

Petru Câmpeanu a fost al doilea profesor de filosofie al Academiei Mihăilene, succedându-l pe Eftimie Murgu. A susținut filosofia eclectică post-kantiană, influențată de profesorii catolici ai Universității din Pesta, în special József Verner și Lajos Schedius. A predat cursuri de metafizică, logică, morală, psihologie și estetică, propunând o abordare conciliatoare între rațiune și suflet.

Prima sa lucrare filosofică, „Principia Universae Philosophiae, succinta deducta” (1834), a fost redactată în timpul studiilor din Pesta și oferă o viziune generală asupra cunoașterii și ontologiei. În această lucrare, Câmpeanu respinge empirismul radical și susține dezvoltarea filosofiei printr-o interpretare originală a principiilor kantiene, fără a adera însă complet la sistemul lui Kant.

În „Adausul la gramatica generală” (1880), Câmpeanu își expune concepțiile metafizice târzii și schițează o filosofie a limbajului, susținând că omul, ca microcosm, reproduce structura Universului. Limbajul este descris ca o manifestare organică a spiritului omenesc, cuvântul fiind un „mic organism psihic” ce reflectă o structură duală: material-real (sunetul) și ideal-real (conținutul).

Pe lângă activitatea sa didactică și filosofică, Petru M. Câmpeanu a fost un prolific gramatician și traducător. A redactat și publicat importante lucrări de gramatică, între care:

• „Abecedaru latinu” (1847)
• „Gramatică romănească” (1848)
• „Gramatica românească”, ediția a II-a cu „Adausul la gramatica generală” (1880), o lucrare complexă ce îmbină analiza gramaticală cu reflecții filosofice asupra limbii.

A realizat și traduceri din limba maghiară și franceză, dintre care se remarcă:

• Imre Szalay – „Gramatica ungurească” (1832, 1837)
• Alexandre Dumas – „Casa de nebuni la Palermo” și „Vaninka”, apărute în „Albina românească”.

Petru M. Câmpeanu a fost o figură marcantă a culturii române din secolul al XIX-lea, dar a fost treptat uitat după moartea sa, survenită la 15 aprilie 1893, în satul Miclăușeni, județul Iași. În ultimele decenii, cercetători precum Constantin Merișca, Doina Cobeț sau Anton Ilica au readus în atenție contribuțiile sale, prin monografii, articole și ediții critice.

Bibliografie selectivă

Cărți de autor:

• Simbolul plinelor de bucurie simțiri (1829)
• Cuvânt rostit în sala Academiei… (1838)
• Gramatică romănească (1848, 1880)
• Principia Universae Philosophiae (1834, ms.)

Traduceri:

• Imre Szalay – Gramatica ungurească
• Alexandre Dumas – Vaninka

Literatură secundară:

• Constantin Merișca – O personalitate uitată a culturii române: Petru M. Câmpeanu, Editura Junimea, Iași, 2002
• Doina Cobeț – „Petru Maler Câmpeanu – gramatician”, Limba română, 1992
• Liviu Mărghitan, Liviu Papuc, Anton Ilica – studii și articole de referință.