Current track

Title

Artist


Peste 160 de poliţişti nemţeni pentru un BACALAUREAT în siguranţă!

#Postat de on iunie 12, 2019

Peste 160 de poliţişti nemţeni pentru un BACALAUREAT în siguranţă!

Inspectoratul de Poliţie Județean Neamț a dispus măsuri suplimentare astfel încât pe perioada desfăşurării examenelor să nu fie înregistrate evenimente care să afecteze siguranţa elevilor.

Astfel, peste 160 de polițişti se vor afla în zona adiacentă instituțiilor de învățământ, precum şi pe traseele de deplasare înspre şi de la acestea, pentru depistarea şi dispunerea măsurilor legale față de persoanele care, prin comportamentul sau activitățile desfăşurate, ar putea afecta climatul de siguranță publică.

 

foto ilustrativ

Polițiştii rutieri vor asigura fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere şi a ambuteiajelor.

 

Întrucât, în perioada 18 – 21 iunie, se va desfășura Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, polițiștii Inspectoratului de Poliție al județului Neamț vor dispune o serie de măsuri în vederea asigurării unei intervenții operative atunci când se aduce atingere normelor de conviețuire socială prin acte, gesturi, manifestări și fapte antisociale.

 

Polițiștii vor asigura și însoțirea transportului lucrărilor scrise de la centrele de examen la centrele zonale de evaluare.

 

De asemenea, în perioada 1- 4 iulie, se vor desfășura probele scrise ale Examenului de Bacalaureat, fiind dispuse măsuri cu caracter preventiv, menite să asigure ordinea publică, astfel încât elevii să beneficieze de un climat de linişte şi normalitate în zona centrelor de examinare.

În perioada următoare, urmează să se desfășoare și Examenul național de definitivare în învățământ pentru cadrele didactice și Concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar.

Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamț (IPJ) urează succes tuturor candidaţilor înscrişi la examen!


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *