Personalitățile zilei de 23 martie, din literatura română

Busuioceanu, Alexandru (n. 10 ianuarie 1896, Slatina – m. 23 martie 1961, Madrid, Spania) – eseist. A absolvit Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti. A condus revista „Lumina nouă”, alături de Tudor Vianu şi Mihai Ralea. Unul dintre fondatorii „Gândirii”. A studiat estetica şi istoria artelor la Viena şi Roma, şi-a luat doctoratul la Bucureşti (1925). A fost membru fondator al Asociaţiei Ziariştilor Profesionişti (1920), secretar al PEN Clubului Român, profesor universitar la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, funcţionar la Ministerul Propagandei (1940-1942), a condus Institutul de Cultură din Madrid (1942-1945). Din 1945 s-a stabilit în Spania, unde a predat româna la Universitate. A debutat cu eseuri: Figuri şi cărţi, 1922. A scris în româneşte şi spaniolă: Ethos, 1941; Poemas poéticos, 1948; Don Juan Valera y Lucia Paladi, 1952; Proporcion de vivir – Arta de a trăi, 1954, Premiul Juan Valera; Utopia getică, 1954.       

Cristea, Valeriu (n. 15 ianuarie 1936, Arad – m. 23 martie 1999, Bucureşti) – critic literar. A studiat Filologia la Cluj şi Bucureşti. A fost redactor la „Gazeta literară” şi, în continuare, la „România literară”. S-a ocupat de interpretarea operei unor autori, dar a scris şi studii dedicate unor probleme teoretice: Interpretări critice, 1970, debut; Tânărul Dostoievski, 1971; Pe urmele lui Don Quijote, 1974; Domeniul criticii, 1975; Spaţiul în literatură, 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor; Dicţionarul personajelor lui Dostoievski, 1983; Fereastra criticului, 1987); După amiaza de sâmbătă, 1988, memorialistică, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Despre Creangă, 1989. A scrie, a citi, 1992 atestă acele trăsături care-l vor face pe autor să-şi definească, după 1989, poziţiile intelectualului de stânga.    

Scriban, Filaret (n. 1811, Burdujeni, Suceava – m. 23 martie 1873, Iaşi) – arhiereu şi pedagog. A studiat la Academia Mihăileană din Iaşi şi s-a călugărit la Lavra Pecerska în Kiev. Luptător activ pentru Unirea Principatelor, membru al Divanului Ad-Hoc (1857). A lăsat lucrări de specialitate, dar şi aletele, care vădesc deschiderile ortodoxiei româneşti către laicitate şi universalitate: Întâile cunoştinţe pentru junimea moldoveană care învaţă limba franceză (1836); Mica Geografie a Daciei, Moldaviei şi a Ţării Româneşti, prelucrare, 1838; Istoria bisericească a românilor pe scurt, 1871. Au rămas în manuscris o serie de traduceri: Dialogurile morţilor de Fenelon; Brutus după Voltaire; Ambrosie Crusoe după Daniel Defoe; Viaţa lui Socrate după Platon ş.a.      

Şesan, Milan Pavel (n. 23 martie 1910, Cernăuţi – m. 7 iunie 1981, Sibiu) – istoric, teolog. A studiat Teologia, Dreptul, Literele şi Filosofia la Universitatea din Cernăuţi. A luat doctoratul în istorie la Praga şi doctoratul în teologie la Cernăuţi. A predat limba cehă şi slavistica la Universitatea din Cernăuţi. Din 1948, optând pentru România, a fost profesor la Institutul Teologic din Sibiu. Militant pentru promovarea ecumenismului, publicând în acest sens peste o mie de articole. Lucrări: Periodizarea în istoria bisericească universală, Cernăuţi, 1939; Husiţii şi Ortodoxia, 1958; Creştinismul vechi carpatic, 1958; liricul între Roman şi Bizanţ, 1960; Die orthodoxe Kirche vom Jahre 1054 bis heute, Lausanne, 1969; Orthodoxie. Histoire d’un mot et de sa signification, 1970. A tradus din cehă Amos Comnenius – Şcoala maternă, 1937. A lăsat în manuscris versuri proprii.   

  Teodorescu-Branişte, Tudor (n. 12 aprilie 1899, Piteşti – m. 23 martie 1969, Bucureşti) – prozator şi gazetar. A scris în presa de stânga articole de atitudine şi a publicat romane cu subiect social: Ochiul de nichel, 1927; Primăvara apele vin mari, 1960, eseuri: Oameni şi cărţi, 1923; Scara vieţii, 1967; Oameni şi paiaţe, 1967.  

 Xenopol, Alexandu Dimitrie (n. 23 martie 1847, Iaşi – m. 27 februarie 1920, Bucureşti) – istoric şi eseist. A studiat la Academia Mihăileană din Iaşi şi a luat două doctorate în istorie, la Berlin şi Giessen. A fost profesor la Universitatea din Iaşi, rector al ei. Membru al Academiei Române (1889), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris, profesor onorific la Sorbona, membru al Institutului internaţional de sociologie din Londra. A scris Istoria românilor din Dacia Romană 1888-1893; La Theorie de l’historie (Teoria istoriei), 1908. în domeniul literaturii a scris istorie literară: Mişcarea literară în România liberă, 1872; Amintiri de călătorie, 1901; Tablouri din natură, 1913.

Sursa: Ecaterina Ţarălungă, DICŢIONAR DE LITERATURĂ ROMÂNĂ, 2007