Actualizare: Persoana din Bârlad dată dispărută a fost găsită
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 19, 2021
UPDATE ! PERSOANA A FOST GĂSITĂ
În cursul acestei zile, numita Dumbravă Simona, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, căutată după ce a plecat voluntar de la domiciliu, a fost găsită pe raza municipiului Bârlad, județul Vaslui.
Din primele verificări efectuate, femeia în vârstă de 47 de ani, nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Mulțumim tuturor pentru sprijin!
În data de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 15 noiembrie a.c., DUMBRAVĂ Simona, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Bârlad, județul Vaslui, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent și nu a putut fi contactată până în prezent de către membrii familiei.
Semnalmente : înălțime de 1.65 metri, greutate – 60 kg, constituție atletică, părul lung blond, ochi verzi, fără semne particulare la nivelul feței.
În momentul dispariției persoana era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni sport de culoare gri închis, geacă de culoare verde cu mai multe forme în diferite culori (gri, bleu și verde) și în picioare purta o pereche de pantofi sport.
De asemenea, numita Dumbravă Simona deţine un autoturism marca Ford Focus, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare VS-73-SAM.
În prezent, poliţiştii desfășoară activităţi specifice, în vederea depistării persoanei dispărute.
Dacă ați văzut această persoană sau aveți informații despre ea, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați 112!