Pentru doi tineri, prohibiția este doar pe hârtie
#Postat de Gianina Buftea on aprilie 25, 2023
Doi tineri din Poiana Teiului s-au ales cu dosar penal pentru braconaj, după ce polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz i-au depistat, pe DN17 B, în localitatea Poiana Teiului, într-un autoturism, având asupra lor unelte de pescuit și pește. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani și un pasager de 25 de ani, ambii din Poiana Teiului. ”Deoarece existau suspiciuni cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, polițiștii au procedat la controlul autoturismului în cauză, cu această ocazie fiind identificate o plasă de pescuit tip monofilament, având o lungime de aproximativ 40 metri și un număr de 21 de pești, de diferite specii, care au fost ridicate, în vederea confiscării. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuitul comercial în habitate piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț.
Conform legislației, ordinul privind stabilirea perioadelor si zonelor de prohibiție a pescuitului, precum si a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial, 10/235 din 27 ianuarie 2023.
Astfel, în anul 2023 prohibiția generala pentru pescuitul in scop comercial, recreativ/sportiv și familial este de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie, inclusiv. Pentru apele care constituie frontieră de stat, prohibiția la pescuit se instituie pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin. Specific, pentru apele ce constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, se interzice pescuitul pe o durata de 45 de zile, în perioada 16 aprilie – 30 mai, inclusiv. Pentru apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, se interzice pescuitul pe o durată de 45 de zile, în perioada 16 aprilie – 30 mai, inclusiv.
Restricții pe specii de pești în sezonul de pescuit 2023
- Perioada de prohibiție la știucă este de la data intrării in vigoare a ordinului de prohibiție, adică 27 ianuarie, până la data de 20 martie și în perioada de prohibiție generală, adică 9 aprilie – 7 iunie inclusiv;
- Perioada de prohibiție la șalău și biban, este stabilită între 20 martie – 07 iunie inclusiv;
- Perioada de prohibiție la lin, este stabilită între 7 iunie – 6 iulie inclusiv, pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”;
- Perioada de prohibiție la calcan este 15 aprilie -15 iunie 2023 inclusiv.
- Perioada de prohibiție la gobiide (guvizi), este pe o durata de 31 de zile, în perioada 15 aprilie-15 mai inclusiv;
- Perioada de prohibiție la păstrăvul indigen, păstrăvul fântânel și păstrăvul curcubeu este de la data publicare ordin – 31 martie 2023 și în perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2023;
- Perioada de prohibiție la sturioni, este stabilită pe tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
- Perioada de prohibiție la rechini este stabilita în perioada 15 martie – 15 aprilie inclusiv și în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie inclusiv (femelele de rechin gestante, pe toată perioada anului);
- Perioada de prohibiție la caracuda, păstrăvul de mare, coregon, lipan, șalău vărgat, pietrar, fusar, ghiborț de râu, cernușcă, asprete, pecărină, guvid (Neogobius syrman), zglăvoacă răsăriteană, lostriță, mihălt, este stabilită pe tot timpul anului;
Restrictii pe alte specii (crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii) în sezonul de pescuit 2023
- lipitorile medicinale (Hirudo verbana), pe o durata de 62 de zile, în perioada 15 iunie – 16 august inclusiv;
- racul de râu (Astacus astacus), de la data intrarii în vigoare a prezentului ordin (27.01.2023) până la data de 15 iunie inclusiv și în perioada 15 octombrie – 31 decembrie inclusiv;
- racul (Astacus leptodactylus), pentru femele, în perioada 1 ianuarie – 9 aprilie, inclusiv și 01-30 septembrie /01 noiembrie – 10 decembrie, inclusiv, iar pentru masculi, în perioada 01-30 septembrie /01 noiembrie – 10 decembrie inclusiv, pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”;
- capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisa tot timpul anului.